Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

6.061 de persoane legitimate pentru prevenirea răspândirii şi limitarea infectării cu noul coronavirus, în Bihor

foto: arhivă

articol publicat în noiembrie 15, 2021

Sâmbătă, 13 noiembrie a.c., sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor și în scopul informării operatorilor economici și cetățenilor cu privire la noile modificări legislative referitoare la introducerea Certificatului verde COVID.

În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 6.061 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 106 societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, piețe, târguri, parcuri, zone de agrement, gări și autogări.

De asemenea, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 88 de mijloace de transport, din care 30 de mijloace de transport public în comun.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 85 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 24.750 de lei.

Dintre acestea, 68 de sancțiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, 13 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, iar patru sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.

În cadrul misiunilor desfăşurate sâmbătă, 13 noiembrie a.c., pentru prevenirea răspândirii Covid-19 în județul Bihor, au fost angrenați, 117 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al judeţului Bihor, inspectori ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, inspectori de la Direcția de Sănătate Publică, precum și inspectori de la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

În continuare, principalul obiectiv al acțiunilor Poliției Române în contextul pandemiei vizează protejarea sănătății românilor.

Menționăm că acțiunile de verificare pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19 continuă zilnic, la nivelul județului Bihor. Acestea se desfășoară integrat, împreună cu partenerii instituționali, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor.

Scopul acestor acțiuni nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a identifica și preveni acele activități sau comportamente care ar conduce la răspândirea COVID-19.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să respecte măsurile de protecție individuală, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică, să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație și să nu se expună la riscuri.

Cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *