Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Primăria Zlatna a lansat în SEAP o licitație pentru proiectarea unui Centru Cultural Multifuncțional

articol publicat în noiembrie 30, 2021

Primăria Zlatna a lansat în SEAP o licitație pentru proiectarea unui Centru Cultural Multifuncțional, valoarea totală estimată fiind de 225.000 de lei, fără TVA. 

Amplasamentul proiectului se află în centrul orașului Zlatna, pe strada Valea Morilor, nr. 5, lângă Casa de Cultură a orașului Zlatna, clădire reabilitată recent și readusă la viață într-un circuit cultural.

Primăria din Zlatna dorește să realizeze un Centru Cultural Multifuncțional, cu o suprafață construită de 773,28 mp și un regim de înălțime, demisol, parter, etaj I, etaj II.

La demisol se dorește amenajarea unei parcări subterane cu un număr de 10 locuri de parcare. La parter se va afla o sală de evenimente cu un nr. de 196 de locuri, un foier, fosa orchestră, scena și grupurile sociale.

La etaj I va fi un balcon cu 128 locuri, un foier, o cameră artiști și grupuri sociale iar la etaj II – o cameră artiști, un spațiu tehnic, magazii și grupuri sociale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *