Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Oana Biriș (USR): De sărbători, jumătate din locuitorii județului Hunedoara riscă să rămână cu gunoaiele în drum

articol publicat în decembrie 4, 2021

Președintele USR Hunedoara, fostul subprefect Oana Biriș, a comentat astăzi criza gunoaielor din Hunedoara și Țara Zarandului, după ce SC BRAI-CATA SRL a anunțat că sistează, începând de azi, sâmbătă, 04 decembrie 2021, serviciile de salubrizare în Zonele 1 BRAD, 2 HAȚEG și 3 CENTRU, ale județului.

„Operatorul de salubritate dă vina pe UAT-uri, UAT-urile pe Consiliul Județean, Consiliul Județean pe operator. O poveste veche și „urât mirositoare” încă de la început, în care fiecare parte implicată a arătat cu degetul înspre ceilalți, dar pe care nimeni nu a dorit cu adevărat să o rezolve astfel încât serviciul să funcționeze în interesul cetățenilor.

Pentru că nu e vina cetățenilor de bună credință care și-au plătit la timp serviciile de salubrizare că operatorii pot umfla facturile în timp ce prestează servicii de proastă calitate.

Nu e vina cetățenilor de bună credință care și-au plătit la timp serviciile de salubrizare nici că autoritățile locale nu au instituit taxă specială de salubritate, nu au făcut suficiente platformele de colectare sau că acestea nu îndeplinesc prevederile legale.

Și cu siguranță nu e vina cetățenilor de bună credință care și-au plătit la timp serviciile de salubrizare că CJ Hunedoara a concesionat serviciul de colectare şi transport a deşeurilor, în trei din cele patru zone ale judeţului, unui operator care la data atribuirii contractului se afla în proces de faliment, care nu deține logistică și nu are resursele financiare pentru a presta în condiții optime serviciile la care s-a angajat.

Administrațiile locale hunedorene vor veni cu soluții de avarie, Consiliului Județean Hunedoara, prin A.D.I. ”Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara” va veni, mai devreme sau mai târziu, cu o soluție „salvatoare”, dar criteriile vor fi subiective și vor avea mai degrabă legătură, așa cum din păcate ne-am obișnuit, cu apartenența politică, nu cu standardele de calitate, așa cum ar fi normal.

Administrațiile locale și județene nu sunt ale partidelor, administrația nu se face pentru prieteni sau clientela de partid, se face în interesul oamenilor. Iar eu încă sper ca în decursul vieții mele fiecare dintre noi să beneficieze de servicii cum vedem în restul țărilor civilizate și de decidenți care cheltuie banul public cu simț de răspundere și doar în interesul cetățenilor. Iar actualii demonstrează încă o dată că sunt incapabili să facă asta!” a comentat situația, președintele USR Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *