Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

O căprioară căzută într-o fântână, a fost salvată de pompieri bihoreni

articol publicat în decembrie 10, 2021

Sesizarea prin Sistemul Unic 112 a fost primită în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” Bihor, în jurul orei 11.05, apelanta solicitând intervenția unui echipaj pentru salvarea unei căprioare căzute într-o fântână aflată pe un teren agricol din localitatea Balc.

La locul indicat au fost mobilizați de urgenţă, pompierii Detașamentului Marghita, cu o autospecială de intervenție dotată cu echipamente specifice de salvare din medii ostile.

Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că animalul zăcea într-un puț dezafectat, adânc de circa trei metri, astfel că, unul dintre membrii echipajului, asigurat de ceilalți colegi, a coborât rapid în puț și a realizat dispozitivul de evacuare, aducând căprioara, în siguranță, la suprafață.

Odată scoasă din fântână, căprioara a fost curățată de noroi și apoi verificată de un veterinar chemat de pompieri la locul intervenției, după care a fost eliberată, teafără, pe câmpul din apropiere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *