Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

(OPINIE) Voicu Ienci: La moartea tovarasului Nicolae Ceausescu

articol publicat în decembrie 22, 2021

Nicolae Ceausescu a fost un om cu mentalitatea si bunul simt de la tara, in cel mai adevarat sens al cuvantului. Nu a putut niciodata sa isi depaseasca aceasta conditie dobandita in primii ani de viata petrecuti in Scornicestiul uitat de lume si lucrul acesta s-a vazut in fiecare actiune si atitudine a sa.

S-a imaginat pe sine in fruntea unei mari familii, constituita din partid si tara si si-a inchipuit ca deciziile pot fi luate doar de capul structurii patriarhale, de comun acord cu jumatatea sa feminina si matroana.

Romania si-a reprezentat-o ca pe propria gospodarie, permanent preocupat sa o chiverniseasca si sa o sporeasca, cu ale carei realizari, chiar fortate si uneori nefolositoare, sa se faleasca fata de vecini. Pentru el tara a fost odaia de la drum, in care toate sunt curate si pretioase, aranjate ca la expozitie, aratate musafirilor in vizita si de care nu trebuie sa se bucure nimeni dintre cei ai familiei, ca sa nu se sminteasca cumva mandrete de agoniseala.

Tot pe criterii rurale din alte vremuri, a crezut sincer ca trebuie sa stranga cureaua cu totii si sa ramana fara datorii -cosmarul fiecarui gospodar si motivul primordial de rusine.

Ati vazut cum se comportau acum 30-40 de ani copiii veniti de la oras la parintii de la tara?

In primul rand, veneau cu portbagajul plin de cele mai diverse daruri, in marea majoritate obiecte necesare, care se gaseau greu in sate. Totodata isi adulau parintii si le sarutau mana cu respect, nu de putine ori aliniati corespunzator dupa varsta, cu neveste si copii. Ceausescu a considerat ca, fiind tatal familiei, i se cuvine acest lucru  -respectul si adulatia pe care, la randul sau, a aratat-o propriilor parinti biologici. Cultul personalitatii, cu tablourile in fiecare birou si sala de clasa decurgea normal dintr-o astfel de mentalitate, in conditiile in care, in orice familie trona tabloul de la nunta al mamei si tatalui.

Tot pe vechiul principiu patriarhal, tinerii familiei meritau dojeniti sau chiar mangaiati cu cureaua, atata timp cat mai exista reprezentarea lor ca membri ai acesteia. Cand ajungeau plecati sau exclusi definitiv, se transformau in dusmanii familiei, numai buni de eliminat. Securitatea era bratul ferm si justitiar al tatalui, dupa voia si judecata sa.

Ii iubea pe romani? Cred ca da, altfel nu si-ar fi aflat plenitdinea calitatii de tata.

Ii spolia si ii saracea, ii considera unelte si sclavi? Probabil ca nu, pentru ca daca ar fi ajuns sa o faca si-ar fi iesit din propriul lor atribuit, din propria fantasma traita.

Ne-am plans decenii de spatiul locativ minuscul, ce ni-l construise fiecaruia, de saracia in care eram imbracati, de ratiile neindestulatoare. Ce am fi putut pretinde intr-o familie in care tatal autoproclamat isi dusese traiul in camera cu inca o duzina de frati, unde lenjeria si ghetele scalciate trecusera pe la toti in ordinea descrescatoare a varstei, in care se manca adesea cu o lingura trecuta de la unul la altul?

La un moment dat, satui de traiul si regula ramanerii in urma, cei mai tineri s-au razvratit, au rupt visul colectiv al viziunii ratacite a unui singur om. A venit revolutia, s-a crezut si s-a murit pentru ea, desi numai revolutie ne-am lamurit mai apoi ca n-a fost.

Desi altii au manipulat evenimentele, ne-am comportat sincer, ca fii satui si razvratiti. I-am ucis pe tata si pe mama din prea multa ura si pierdere a rabdarii. Sa fim bine intelesi -in 25 decembrie 1989 nu Iliescu l-a omorat pe Ceausescu, ci milioanele de romani topaitori si extaziati in fata televizoarelor. Nu si-a dorit nimeni un proces echitabil, ceva egal cu trezirea din visul de decenii al unei megalomanice familii inchipuite, din care fiecare faceam parte. Nu, i-am vrut moartea milioane de minti, o moarte simbolica a autoritatii tatalui devenit pra prezent, prea tiran, prea asupritor. L-am privit intins langa zidul de la Targoviste cu bucuria fiului satul de parintele care i-a dirijat intreaga viata, de sursa si simbolul tuturor ratarilor si regretelor personale, inclusiv lipsa curajului de a fi ridicat capul o secunda mai devreme decat a fost.

S-a dus dracului batranul -e exclamatia fireasca a celui care isi duce spre cimitir antecesorul, pe care a ajuns sa il urasca si de care se simte eliberat.

Am trait cei aproape 30 de ani ca pe un vis al lui. L-am ucis in cateva zile traind tot un vis al nostru, revolutia noastra, final si deznodamant al visului lui. Pana la urma e pacat ca au fost doar vise pentru care au murit oameni.

Despre Voicu Ienci

Absolvent al Facultatii de Drept -Universitatea Babes-Bolyai (2000) si al Certificatului Profesional in Management -The Open University (U.K. 2013), Voicu Ienci este antreprenor si pasionat de istorie si politica.

Ideologic, este profund atasat conservatorismului clasic si un apropiat al viziunilor crestine pro-viata si pro-familie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *