Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Fraților de la AUR, fiți naționaliști/patrioți și gramatical, nu doar politic. Oana Biriș, despre „car vana AUR la Deva”: „S-au fluturat, timid”

articol publicat în ianuarie 13, 2022

Manualul de propagandă politică 🙂 spune că dacă nu ai bătrâni, să-i cumperi. Hahahaaa, ca în viața de zi cu zi. Așa și cu AUR. Poate unii au trecut ușor cu vederea că partidul naționalist român a stâlcit limba neaoș română, într-un poster de propagandă. Fraților, fiți naționaliști/patrioți/salvatori și gramatical, nu doar politic.

Mai mult, se pare că la aceste caravane, apetitul pentru participare este unul redus. Ok. 30 de inși se coboară din autocarul aurit dar în ditamai Deva, tu partid parlamentar, să nu aduni 65 de inși, să zicem, e de nasoleală. Nu că USR sau Forța lui Orban ar strânge dar nici nu se bat cu pumnul în pept că „car vanează”. Cacofonie asumată.

Bon. Noi le recomandăm celor de la AUR, minim un profesor de gramatică, și maxim, vorba mongolului „cerul e liber” consultanță, bre`, cu oameni smart care să vă dea idei.

Adică, nu-i suficient să vă urcați pă cadrevele ambulante ale partidelor vechi, mega cariate. Trebuie și consultanță politică smart, idei și mesaje dăștepte. La un moment dat se termină cu „jos Iohannis” așa cum s-a terminat „jos Băsescu”. La un moment dat se va termina și cu pandemia.

Dar, să revenim la Deva și la „car vană”. Fost subprefect al Hunedoarei și președinte al USR Hunedoara, Oana Biriș scrie o cronică faină. Partizană dar smart.

Oana Biriș

O redăm: „Car vana AUR la Deva

Deși intervalul orar anunțat pe Facebook pentru eveniment a fost 19:30-21:30, autocarul cu care au sosit George Simion și majoritatea susținătorilor a ajuns în parcarea Auchan Deva la 20:10 și a părăsit-o la 20:35. 

Din autocar au coborât vreo 30 de persoane, alte maxim 10 s-au alăturat dintr-un grup strâns inițial în jurul a două mașini la intrarea în parcare.

S-au fluturat, timid, în fața intrării centrului câteva steaguri, George Simion, cred, a spus ceva la portavoce despre explozia prețurilor la energie, iar câțiva tineri cu veste galbene s-au plimbat printre mașini cerând semnături pentru demiterea Preşedintelui. Am văzut semnând două persoane, dar cum am stat la distanță de grup, posibil să fi semnat mai multe.

O persoană din grupul de susținători a spus că s-au strâns până acum 900 000 de semnături și că trebuie să ajungă la 3 000 000.

Am dialogat cu 5 dintre tinerii cu veste galbene. Toți au susținut că strâng semnături de la cetățeni pentru că acesta este procedura pentru inițierea referendumului. Când i-am contrazis, unii au ales să-mi ureze „o seară frumoasă”, alții au susținut, deși i-am invitat fără succes să-și folosească telefonul pentru a verifica legislația, că ei au dreptate iar eu greșesc, unul a contraargumentat cu inutilitatea măștilor și marșurile LGBTI, la final admițând că „mai bine îl întrebăm pe George, că el știe mai bine”.

N-am mai ajuns la George pentru că un domn care asculta în apropiere a mărturisit că semnăturile au scopul de a coagula și canaliza nemulțumirea publică, nu au valoare pentru procedura de demitere a Președintelui, m-a întrebat de ce aleg să gândesc atât de mult, după care a strigat retragerea la autocar.

Nicio vană nu a fost cărată pentru realizarea acestui eveniment, dar cred că ni se cară din zonă toate autoritățile cu competențe în verificarea respectării legii când și unde apare AUR, altfel nu-mi explic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *