Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Un tânăr din Bihor care a ucis un câine, târându-l după o căruță, a fost reținut de polițiști

articol publicat în ianuarie 13, 2022

Marți, 11 ianuarie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor s-au autosesizat și au efectuat cercetări față de un tânăr de 21 de ani, din comuna Ineu, județul Bihor, bănuit de comiterea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.

Acesta este bănuit că, la 8 ianuarie a.c., în jurul orei 17.00, ar fi primit de la o cunoștință un câine de talie mare, metis, pe care l-ar fi legat cu o sfoară de o căruță și l-ar fi târât pe o distanță de aproximativ 2 kilometri, între localitățile bihorene Botean și Ineu, cauzându-i în acest fel leziuni care i-au provocat decesul.

Miercuri, 12 ianuarie a.c., în urma cercetărilor efectuate și administrării probatoriului, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, a tânărului de 21 de ani.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *