Biserica de lemn din Măgura Ierii, vechi lăcaș de rugăciune pentru ortodocși și greco-catolici

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj prezintă Biserica de lemn din Măgura Ierii, vechi lăcaș de rugăciune pentru ortodocși și greco-catolici.

„Pentru cei ce vor să descopere locuri mai izolate, cu poveste, satul Măgura Ierii din Munții Apuseni este o sugestie potrivită. Numărând sub 50 de locuitori, majoritatea în vârstă, comunitatea de aici duce o viață ancorată încă în obișnuințele trecutului.

Bisericuța de sat, datând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea (1783 sau 1753 după alții), nu este doar un monument istoric, ci un lăcaș viu, aflat în folosință. Deoarece este singurul edificiu de cult din sat, credincioșii ortodocși și cei greco-catolici îl împart, cu schimbul, acesta fiind un caz rar și demn de toată admirația.

Biserica are hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” și nu se remarcă prin starea de conservare, ci prin povestea interesantă pe care o are în spate. Înlocuiește o biserică de lemn mai veche, menționată în Conscripția Episcopului Klein din 1733.

Tradiția locului spune că, în apropiere, ar fi fost o mănăstire ortodoxă, distrusă de austrieci în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, iar călugării uciși. Toponimia locului (La Mănăstire, La Morminte) aduce argumente în această direcție. Dacă biserica mănăstirii este acest monument (scăpată prin minune și adusă ulterior pe amplasamentul actual) sau edificiul de dinainte, nu se poate afirma cu certitudine. În lipsa unei inscripții care să fixeze momentul exact al construirii, datarea sa nu este sigură. Pe o bârnă a pronaosului, inscripția „753 AP” este discutabilă, fiind evident una mai recentă. Singura dovadă veche, păstrată pe o grindă dintre pronaos și naos, ne vorbește în chirilică de pictarea edificiului la 1783. „În a(nul) 1783 s-a (zugr)avit această (sfântă bi)sereca de …”. Câteva icoane vechi, păstrate în biserica de zid din Borzești (Iara), par să fie rămase de la această mănăstire.

De mici dimensiuni, lăcașul este construit din lemn de brad și stejar, însă și-a pierdut înfățișarea tradițională, fiind tencuit și văruit la exterior, parțial și în interior, având un acoperiș de tablă. Planimetria este cea clasică, cu naosul și pronaosul înscrise într-un dreptunghi unitar, un altar poligonal, decroșat și un pridvor cu stâlpi și parapet, adăugat ulterior pe latura sudică. Pronaosul este tăvănit, iar naosul și altarul sunt boltite semicilindric. Turnul cu galerie deschisă, așezat peste pronaos, are galerie deschisă și prezintă particularitatea unui inel la baza fleșei. Consolele mici, sculptate în trepte, sub streașină, amintesc de înfățișarea de odinioară a edificiului.

Conform inscripțiilor din naos și altar, lăcașul a primit pictură murală în două etape. Pronaosul a fost văruit, urmele înnegrite ale picturii păstrându-se în naos, unde alternează cu porțiuni văruite și în altar. Absida altarului a fost pictată în 1801, an menţionat pe boltă, aici fiind reprezentate Sfânta Treime, pe boltă şi portrete de sfinţi părinţi, pe pereți. Pictura naosului, de factură diferită, este cea realizată în 1783, conform inscripţiei de pe peretele vestic. Găsim prezența unui pictor talentat, care a așternut figuri elegante, a folosit tușe sigure, inserând detalii ce ţin de realitatea epocii sale.

Ioana Cristache Panait încearcă o atribuire a ansamblului din naos, pe baza menționării pe o veche tipăritură a unui Petru Zugravul, care ar fi lucrat și la biserica de zid din Borzești, comuna Iara (fostă Bercheș), având aceeași datare și analogii stilistice. Deasupra stranelor, apar pe pânză muceniţe la nord şi sfinţi mucenici la sud. Apoi, pe bolta naosului, sunt redate scene din Ciclul Patimilor, iar pe axul bolţii, în medalioane, reprezentările Maica Domnului Orantă, a Sfântului Duh şi a lui Iisus Pantocrator. Toate scenele sunt delimitate de benzi decorative, cu motive florale sau geometrice, ce aduc elemente din stilul popular, dar și din stilul brâncovenesc.

Iconostasul este realizat pe trei registre: șirul Apostolilor, apoi registrul Proorocilor cu Maica Domnului în centru şi o Răstignire. Cercetătorul Marius Porumb atribuie aceluiași pictor și realizarea a două din icoanele împărăteşti: Maica Domnului cu Pruncul și Arhanghelul Mihail, astăzi deteriorate.

Biserica mai păstrează în patrimoniul său icoane de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, de factură diferită, populară: Iisus Pantocrator, Maria cu Pruncul și Sfântul Nicolae, ultima fiind puternic deteriorată. Găsim, totodată, și vechi icoane pictate pe sticlă, în centrul de la Nicula: Sfânta Treime, Iisus Pantocrator, Maica Jalnică, Masa Raiului şi un Prohod.

Din cauza modificărilor pe care le-a suferit în timp, monumentul nu are înfățișarea unei biserici de lemn. Pe lângă dimensiunile reduse și planimetrie, regăsim urme ale vechiului edificiului în micile ferestre ale altarului, care sunt probabil cele originale, în consolele sculptate, sau în bârnele pictate din interior.

Bătrânul lăcaș dăinuie în ciuda tuturor încercărilor și schimbărilor prin care a trecut, continuând să adune sătenii pentru rugăciune, indiferent de confesiunea acestora, să reprezinte sufletul și mândria unei comunități, care poate fi un adevărat exemplu de bună conviețuire” arată cei de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.