Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Vine iar GERUL: Temperaturile scăzute și ninsoarea se reîntorc în ultimele două zile din iarna lui 2022

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru finalul lui februarie. 

Prognoza meteo – duminică, 27 februarie

Duminică, cerul va fi înnorat în aproape întreaga Românie. Ziua, pe arii restrânse, vor fi precipitaţii slabe, la munte precipitațiile vor fi sub formã de ninsoare, iar în regiunile joase de relief și în zonele din exteriorul Arcului Carpatic precipitațiile vor fi sub formã de ploaie.

Noaptea, precipitaţiile se vor extinde în regiunile sudice şi sud-estice, unde va ploua la începutul nopții, apoi va începe să ningă. În zona montanã va ninge, iar în celelalte zone ale țării noastre, pe suprafeţe mici, vor fi precipitații sub fomă de ninsori şi lapoviţã.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în sud şi sud-est, în Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali, cu viteze cuprinse între 45 şi 55 km/h. Temperaturile maxime vor fi între 3 şi 11 grade, iar temperaturile minime vor fi între -6 şi 3 grade.

Prognoza meteo – luni, 28 februarie

Luni, începem săptămâna și sfârșim iarna lui 2022 cu o vreme rece. Temperaturile maxime vor fi între -1 şi 8 grade, iar temperaturile minime vor fi între -8 şi 1 grad.

Temporar vor fi precipitaţii sub formã de ninsoare la munte, mai ales în Muntenia, Moldova, Dobrogea, local în Transilvania şi mixte în Oltenia, Banat, pe litoral, în Deltã şi pe arii restrânse în rest.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri ziua în Dobrogea, în jumãtatea de est a Munteniei şi sudul Moldovei, unde vântul va sufla cu viteze de 50…60 km/h.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EnglishHungarianRomanian