Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Acțiuni pentru prevenirea DELICTELOR SILVICE ÎN Cluj-Napoca și Măguri-Răcătău

În perioada 23-26 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Cluj, au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite săvârşite în domeniul silvic.

Astfel, au fost efectuate controale la agenţi economici din municipiul Cluj-Napoca și din comuna Măguri-Răcătău care au ca obiect de activitate exploatarea, depozitarea, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase.

A fost verificat modul de respectare a legislaţiei pe linie silvică și aspecte referitoare la funcţionarea spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi a instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, dar și cantitatea de material lemnos depozitată, documentația, implementarea și proveniența acesteia.

Pentru neregulile constatate s-au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale în valoare de 33.000 de lei şi s-a dispus confiscarea (valoric şi faptic) a aproximativ 80 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 53.000 de lei.

De asemenea, sunt desfășurate activități de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane și fals informatic, ca urmare a unor aspecte constatate în cadrul activităților derulate.

Vă reamintim, pe acest subiect, Apuseni Info a mai scris zilele trecute – SURSE: Controale în zona Măguri-Răcătău – Beliș – Albac – Horea: Mafia lemnului din Apuseni este vizată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole recente

EnglishHungarianRomanian