Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Soluție pentru prevenirea depopulării satelor din Apuseni! Tuhuț: Bani europeni pentru dezvoltarea satului românesc!

Deputatul Radu Tuhuț consideră că de banii europeni trebuie să beneficieze de la cea mai mare și apropiată comună de capitala de județ și până la cel mai mic și îndepărtat cătun din zona de munte. Liderul PSD Alba a venit și cu o soluție: înființarea departamentelor județene pentru elaborarea și implementarea proiectelor europene.

„Au trecut 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană timp în care, din păcate, unele unități administrativ-teritoriale nu s-au bucurat aproape deloc de beneficiile finanțărilor europene. Toți suntem cetățeni europeni și toți avem aceleași drepturi și obligații.

Există sate fără drumuri, apă și canalizare, electricitate și cu școli lipsite de dotări minimale, cu toate că au existat multiple posibilități de finanțare nerambursabilă pentru astfel de proiecte. Este mai util să găsim soluții, decât să căutăm vinovați.

De aceea, am pus, din nou, pe masa oficialilor guvernamentali propunerea de a înființa departamente, în fiecare județ, cu specialiști de la București, care să se ocupe de scrierea de proiecte europene la nivelul fiecărui județ.

În acest sens, recent, am transmis o interpelare ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, privind înființarea departamentelor județene pentru elaborarea și implementarea proiectelor europene.

Aștept răspunsul și sper că acesta va fi în folosul oamenilor. Am convingerea că o echipă cu cei mai buni specialiști de la centru, cu oameni care au experiență, cunoștințe și informații, ar ajuta foarte mult comunele din județul Alba să se dezvolte. Pentru satele noastre, fiecare proiect, care vizează creșterea calității vieții oamenilor este important pentru prevenirea depopulării.

Nu trebuie să lăsăm să moară viața de la țară, liniștea mediului rural, frumusețea tradițiilor și obiceiurilor!” a anunțat Tuhuț.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EnglishHungarianRomanian