Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

O mamă şi fiul ei au murit în a doua zi de Paşte, într-un cumplit accident în Budureasa

O femeie în vârstă de 45 de ani şi fiul ei de 14 ani şi-au pierdut viaţa împreună într-un accident produs în a doua zi de Paşte, în zona localităţii Budureasa.

Cei doi se aflau într-o maşină condusă de femeie, iar în maşină se mai aflau o femeie de 49 de ani şi un copil de zece ani, care au supravieţuit accidentului.

Șoferița ar fi circulat cu viteză, iar la un moment dat, din cauza nisipului de pe carosabil, a pierdut controlul direcţiei, iar maşina a derapat şi s-a lovit de un stâlp de pe marginea drumului.

Impactul a fost atât de puternic încât femeia de la volan şi fiul ei au rămas încarceraţi, fiind grav răniţi.

Celelalte două victime au fost transportate la spital. Medicii SMURD ajunşi la locul accidentului au încercat timp de câteva zeci de minute să o resusciteze pe mamă şi pe fiul ei, însă toate eforturile au fost în zadar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

EnglishHungarianRomanian