Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Câteva săptămâni până de la Târgul de Fete de pe Muntele Găina: „Patrimoniu” este cuvântul cheie al acestei ediții!

În anul 2022, Târgul de Fete de pe Muntele Găina va fi organizat în perioada 16-17 iulie.

Târgul, devenit o tradiție, are loc pe un platou montan la o altitudine de 1.467 de metri, iar această manifestare etno-culturală a fost menţionată prima dată în documente în anul 1816.

Târgul de fete de pe Muntele Găina se organizează, în fiecare an, din vremuri străvechi, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie. Potrivit etnografilor, la Târgul de fete se adunau locuitorii din Munţii Apuseni pentru a face schimb de produse, dar era şi un prilej pentru întâlnirea şi căsătoria tinerilor din zone îndepărtate, care veneau aici cu părinţii.

Pregătirile pentru urcatul pe munte se făceau cu câteva zile înainte, iar duminica, cu noaptea în cap, se urca pe munte în poiana unde avea loc târgul. Se spune că fetele veneau cu zestrea încărcată pe cai, iar cununia se făcea pe loc de către preoţii care participau la acest eveniment. Ceremonia era însoţită de cântece şi schimb de jocuri cu „strigături”, iar fetele „se luau”, nu se cumpărau.

În decursul timpului, la Târgul de fete au participat, potrivit relatărilor istorice, personalităţi importante precum Împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania, în 1852, primul-ministru al României din perioada interbelică Ionel I. C. Brătianu, pentru vizita acestuia fiind amenajată o tabără de corturi, sau Regele României Ferdinand I, în 1924, în prezenţa căruia s-a Sfințit „Crucea Iancului”.

Ediția din acest an va aduce în atenția publicului numeroase activități de conservarea, valorificare și promovare a elementelor de patrimoniu cultural imaterial. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

EnglishHungarianRomanian