Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Lucrările la platformele de colectare a deșeurilor mari din Beiuș și Aleșd sunt într-o fază avansată

Lucrările la platformele de colectare a deșeurilor mari din Beiuș și Aleșd sunt într-o fază avansată, a anunțat de curând, Ilie Bolojan.

„Construim în județul Bihor o rețea de platforme în vederea colectării deșeurilor voluminoase. Rețeaua va permite bihorenilor să poată depozita, cât mai aproape de casă, deșeurile mari (mobilier vechi, cauciucuri, materiale din demolări etc.).

În aceste condiții nu va mai exista nici un motiv pentru aruncarea acestora la marginea localităților sau pe lângă drumuri.

Lucrările la cele patru platforme din Marghita, Salonta, Beiuș și Aleșd sunt într-o fază avansată. S-au adus containerele și se realizează lucrările de asfaltare.

Până în a doua jumătate a lunii iulie platformele împrejmuite vor fi gata de predare către primăriile din aceste localități. După aceea vor fi date în operare.

În afară de locuitorii acestora, vor putea duce deșeuri și locuitorii care au domiciliul în comunele de lângă aceste orașe.

Pregătim a doua etapă, încă 12 centre. Acestea vor fi amenajate în cele mai mari localități din județ, în așa fel încât să extindem accesul mai multor bihoreni la acest serviciu. Ne propunem ca până în primăvara anului viitor să le finalizăm și pe acestea.

A treia etapă o vom începe până în toamnă, astfel încât să avem peste 30 de centre operaționale până la sfârșitul anului viitor.

Mulțumesc tuturor primăriilor care ne-au pus la dispoziție terenurile pe care se construiesc aceste centre” a anunțat Bolojan.

Depozitarea deșeurilor ar urma să se facă gratuit în primii trei ani.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *