Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Cea mai lungă peşteră din România, peştera Vântului, desenată de natură pentru aventură

Situată în comuna Şuncuiuş, peştera Vântului este, până astăzi, cea mai lungă peşteră descoperită în România. Are peste 42 de kilometri!

Prima parte a ei, cea vizitabilă, este şi cea mai frumoasă. Aici poţi vedea şi cea mai mare stalactită din peşteră. „Torpila” măsoară nu mai puţin de 4,5 metri înălţime şi pare a fi, cu adevărat, o parte din arsenalul unui submarin.

Pe traseul speoturistic, sunt numeroase stalactite, stalagmite, făgaşe subterante, draperii şi chiar o galerie de onoare, unde sunt expuse la loc de cinste, gravate în metal, numele a câţiva impotranţi speologi.

Sigur, această întâlnire îţi va trezi un sentiment aparte. Sunt destui aceia care pot să depună mărturie că vizita la galeria de onoare din peştera Vântului a fost pentru ei ca un adevărat „botez” în speologie.

Lungimea traseului speoturistic este de 800 de metri, iar durata turei este de două ore.

Traseul de drumeție cabana Peştera Vadu Crișului – Peștera Moanei, marcat cu triunghi albastru, trece prin poiana Frânturii, în imediata apropiere a peșterii Vântului.

foto: padureacraiului.ro
foto: padureacraiului.ro
Foto: Wikimedia Commons

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole recente

EnglishHungarianRomanian