Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Lucrări importante la Biserica „Sf Ierarh Nicolae” din Ribița, datată din 1417, unică în Ardeal! Care este stadiul consolidării, restaurării și conservării bisericii?

În data de 10 august 2022, la sediul Primăriei Ribița a avut loc o întâlnire de lucru între consultanți, constructor, pictori, arhitect, diriginte de șantier și beneficiar, privind proiectul „Consolidare, restaurare, conservare biserică, amenajare incintă și împrejmuire, realizare lumânărar în exteriorul bisericii, înlocuire învelitoare, iluminat arhitectural și ambiental, sistematizare verticală a terenului, reamenajare incintă și reabilitare poartă de acces secundar la ansamblul BISERICII SFÂNTUL NICOLAE”.

Lucrările sunt în valoare de 3.2 milioane de euro și sunt executate de către SC Euras SRL, din Satu Mare. Stadiul de realizare a lucrărilor se află într-un procent de aproximativ 65% .

Până în acest moment s-au efectuat lucrări de :

  • forare a puțului și săparea fosei septice
  • realizarea instalației de încălzire prin pardoseală
  • amenajarea spațiului pentru lumânărar
  • lucrări la casa mortuară
  • executare lucrări la gard de împrejmuire
  • lucrări exterioare finalizate, cu excepția amenajării care se vor face la final
  • lucrări la acoperiș
  • tencuieli
  • montare geamuri

Lucrările la pictură au început din luna iunie și se vor realiza etapizat, cu termen de finalizare , în data de 30 noiembrie, anul acesta, cea mai importantă componentă artistică fiind fresca interioară, o pictură de factură bizantină, atipică pentru arealul geografic în care se află monumentul istoric.

O mare importanță istorică este faptul că picturile s-au păstrat în starea lor originală, în decursul celor 605 ani de la atestarea bisericii.

Turnul clopotniță este elementul dominant al bisericii. În fața bisericii a fost construit un chioșc din lemn, prin care se face accesul la nivelurile superioare ale turnului.

În continuare se vor desfășura amenajări exterioare prin realizarea sistematizării verticale a terenului. Vor fi prevăzute alei de acces către corpul anexă și către platformele exterioare, amenajate ca spații de odihnă de relaxare și ambientale, cu mobilier urban și vegetație.

Proiectul prevede și realizarea unui sistem de iluminat arhitectural și ambiental cu corpuri de iluminat exterioare, cu sursă LED și amenajarea unui foișor din lemn, ca altar de vară.

De asemenea, vor fi amenajate locuri de parcare, băncuțe și coșuri de gunoi. Un alt aspect important al obiectivului reprezintă realizarea digitizării.

„În calitate de primar și inițiator al acestui proiect, este o deosebită onoare și o mare responsabilitate pentru mine, de a duce la bun sfârșit această lucrare, a celui mai important monument religios și istoric, din Țara Zarandului și din Transilvania” a anunțat primarul Ioan Faur.

Biserica ortodoxă din Ribița, construită din piatră de râu, a fost ctitorită la începutul secolului al XV-lea de către cnejii din localitate, Vladislav și Miclăuș, conform iconografiei și textului de pe pisania bisericii.

Biserica reprezintă singurul ansamblu iconografic bizantin din Transilvania secolului al XV-lea, păstrat integral.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole recente

EnglishHungarianRomanian