Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Mascații au tăbărât peste hoții de cupru din Alba, Cluj și Sibiu: Patru persoane au fost săltate!

În această dimineață, 7 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Cluj, în colaborare cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, efectuează 6 percheziții domiciliare, în 4 județe, respectiv Cluj, Alba, Sibiu și Ilfov.

Activitățile vizează un dosar de cercetare penală, înregistrat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, privind sustragerea unei cantități de cupru, în valoare de aproximativ 200.000 de euro, faptă săvârșită în luna august a.c.

Totodată, în cazul a 4 persoane, vor fi puse în aplicare 4 mandate de aducere, în vederea continuării cercetărilor și administrării probatoriului.

Acțiunile beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, precum și de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj și al polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Alba și Ilfov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EnglishHungarianRomanian