Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Drumul Iancului, în 2022, 45 de km de la Vidra nașterii Crăișorului, la Țebea mormântului său

Nici un drum nu există înainte ca, atingând colbul, pașii cuiva să-l nască. Le-a născut AVRAM IANCU, pe toate ale Apusenilor, străbătând Țara cea mică, a Moților, întru binele și fericirea Țării celei Mari, a Românilor.

Anul acesta, pentru a treia oară, pașii noștri-i vor căuta urma, în colbul vântuit al celor 45 de kilometri ai drumului ce leagă, pământean, Vidra nașterii Crăișorului de Țebea mormântului său. Și unii spun că nu-i acela Drumul, că-i cel ce trece prin Câmpeni, sau prin Hălmagiu sau pe cine știe unde. Nu-i pricină de gâlceavă asta, căci DRUMURILE IANCULUI vor fi fost multe, de-a lungul și de-a latul Apusenilor săi dragi.
DRUMUL IANCULUI.

În miez de septembrie, ROMÂNII Iancului se-adună la Țebea, din toate cele patru zări, să-i cinstească amintirea, să aprindă o lumânare și să-i așeze un buchet de flori pe mormânt.

În miez de septembrie, vom străbate iarăși, pe jos, DRUMUL IANCULUI. Prin cătune locuite cândva de oameni faini, pe sub umbra pădurilor (câte vor mai fi fiind în picioare!), prin sate de oameni gospodari, pasul nostru va reface, peste timp, un drum spre noi înșine, ca neam. Vom călca, poate, mai apăsat ca altădată, căci dorul Crăișorului nu-i încă împlinit. Doar vremea împlinită-i să facem ceva, conștienți fiind că, așa cum e acum, n-are cum să se mai poată.

Vă așteptăm să ne fiți alături, pas lângă pas, suflet lângă suflet, gând lângă gândul lui AVRAM IANCU: ”Unicul DOR al vieții mele a fost să-mi văd națiunea fericită!”. Așa să ne ajute DUMNEZEU!

TRĂIASCĂ DUHUL LUI IANCU
TRĂIASCĂ MOȚUL ÎNTRE MOȚI
CÂMPIA LIBERTĂȚII SPUNE CĂ,

AVRAM IANCU SUNTEM TOȚI!

Mulțumim cu tot sufletul, fratelui Casian Dîmb pentru cântecul minunat dedicat DRUMULUI IANCULUI!

  • Text – Camelia Stârcescu
  • Video – Alin Constantin Teslovan
  • Editare – Timiș Marin – Zeze Arkane
  • Imagini dronă – Cosmin Cociuba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EnglishHungarianRomanian