Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Oana Biriș: Propaganda politică în şcoli este ilegală, imorală și inacceptabilă

Președintele USR Hunedoara, Oana Biriș, atrage atenția că PNL și PSD Hunedoara fac propaganda politică în şcoli, o activitate ilegală, imorală și inacceptabilă. Afirmația vine după ce PNL Hunedoara, prin TNL, a apărut la un turneu de tenis de masă la Colegiul „Iancu de Hunedoara”.

„Rotativa campaniei politice în școlile hunedorene.Dacă în primăvară semnalam că PSD face campanie politică în școli, odată cu venirea toamnei practica este preluată de PNL.

Cum am spus deja, propaganda politică în şcoli este ilegală, imorală și inacceptabilă. Şcoala este o instituţie apolitică, lucru prevăzut clar în Legea Educaţiei.

Aceleași partide care nu acordă procentul prevăzut de lege din PIB pentru educație, sau care votează împotriva deschiderii curților școlilor pentru copii, fac meditații într-un autobuz în curtea școlii sau organizează un turneu de tenis de masă în sala de sport a unui liceu.

USR Hunedoara va cere din nou explicații Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, data trecută ne-au spus că „nu știu, n-au văzut, nu sunt din zonă”, dar atunci îi apărau pe ai lor. De data aceasta presimt că vor fi mai riguroși” arată Biriș.

Vă reamintim, în primăvara, Oana Biriș a criticat programul de „meditații” denumit „Caravana Educației”, în fapt propagandă electorală mascată, progamul fiind desfășurat cu ajutorul unui autocar inscripționat cu sigla PSD și TSD, care s-a plimbat pe la școli din 17 județe din țară, inclusiv la școala din comuna Boșorod, județul Hunedoara: „Materialele distribuite elevilor sunt inscripționate cu sigla PSD și TSD, accesul la conținutul online se face prin intermediul unui website inscripționat cu sigla PSD și TSD unde elevii sunt invitați să se înscrie în TSD, prezentarea față în față se realizează în interiorul spațiului școlar. Legea educației naționale interzice activitățile politice în școli” declara în primăvară Oana Biriș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EnglishHungarianRomanian