Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Primul caz de folosire a brățării electronice de supraveghere din România, după ce un tânăr și-a agresat iubita

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a fost sesizată, astăzi, prin apel 112, că o femeie ar fi fost agresată de către concubinul ei, în timp ce se afla pe o stradă din Sectorul 5.

Se pare că victima a fost lovită de concubinul său cu palmele peste față și a fost găsită cu tricoul rupt. Fapta a fost săvârșita în timp ce aceștia doi se aflau în mașină, pe strada Bascov nr.11, în urma unei dispute.

Femeia este în vârstă de 20 de ani, iar agresorul are 23 de ani, potrivit unor surse.

Polițiștii au mers la fața locului, unde au luat legătura cu victima. Aceasta prezenta urme vizibile de violență pe corp. După verificări, a fost găsit și agresorul, care a fost condus la sediul Secției 17 Poliție.

În cauză, a fost emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, asupra acestuia fiind montat un dispozitiv de supraveghere electronică.

Cercetările sunt continuate de către Secția 17 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, potrivit Mediafax.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EnglishHungarianRomanian