Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Incendiu provocat de trăsnet, la o gospodărie din Forosig, Holod

Sâmbătă, 01 octombrie a.c., pompierii militari din cadrul Gărzii Tinca au acționat pentru stingerea unui incendiu generat, cel mai probabil de un trăsnet, la o gospodărie din localitatea Forosig, comuna Holod.

Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit, prin Sistemul Unic 112, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 17.45, la adresa indicată de apelant fiind mobilizate operativ, trei echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de stingere și cu ambulanța SMURD a subunității.

La sosirea forțelor de intervenție, flăcările se manifestau violent la acoperișul unei anexe din cadrul gospodăriei și la podul construcției, cu pericol de propagare la alte două acareturi și la locuință.

În urma evenimentului, au ars circa 70 de metri pătrați din acoperișul construcției și aproximativ două tone de fân.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *