Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Regina Maria, despre moți: Oameni drăguți, simpli și inimoși! Am fost sistematic suprahrăniți și n-am putut refuză nici măcar un fel de mâncare!

Una din cele mai frumoase descrieri făcute Țării Moților îi aparține reginei Maria a României.

Suveranii României Mari, reîntregite, regele Ferdinand și regina Maria, au vizitat zona Munților Apuseni în prima jumătate a anului 1919, într-o prezența istorică a acestora în Transilvania.

Suveranii României Mari au participat la inaugurarea podului de fier de peste Arieș, în mai 1919. Regina Maria a evocat această vizită în legendară Țara a Moților în „Însemnările Zilnice”, un jurnal pe care l-a ținut zilnic, timp de mai mulți ani.

„Miercuri, 28 mai 1919, Turda, Cîmpeni

O zi încântătoare, mai mult sau mai puțin rustică, noi îndreptându-ne spre minunații munți. (…) Am plecat apoi cu mașina pe cel mai frumos drum printre dealuri.

Toate pădurile de pe margine se ridicau falnice în verdele lor nou, pe care se profilau brazii absolut negri. Pretutindeni sate pitorești și toată populația afară, ca să ne primească, în frunte cu preotul cu crucea în mâna.

Ei au binecuvântat și ne-au sărutat mâinile, au presărat flori în fața noastră, ne-au cântat cântece patriotice, au dansat dansurile lor naționale, toate clopotele de la biserici băteau, femeile mi-au oferit flori și cusături făcute în casă.

A fost un marș triumfal – nu de puține ori mi-au dat lacrimile.

Un sat prin care am trecut avea case care m-au făcut să-mi pierd capul de încântare, ele erau construite din trunchiuri imense de copaci ca niște cutii uriașe, încheiate cu cele mai exagerat de înalte și înclinate acoperișuri din paie de culoarea blanei de cârtiță.

De departe, ele arătau ca niște gigantice mușuroaie de furnici sau ca uriașe căciuli. Nu-mi puteam crede ochilor, nici un basm cu zâne nu ar fi putut inventa asemenea case minunate.

Cu greu puteam sta liniștită în mașina mea, simțeam că trebuie să ma opresc și să intru în ele. Uneori ele erau grupate ca niște ciuperci de mărime fantastică, alteori erau singuratice, ascunse printre copaci în unghere abrupte.

Toți țăranii în costume pitorești, a fost o priveliște de neuitat. Am sosit la Cîmpeni; bucurie și mai delirantă. Ne-am instalat într-o căsuță extraordinar de curată, aparținând prefectului.

Oameni drăguți, simpli și inimoși, care au făcut tot ce au putut să ne simțim bine și mulțumiți, dar am fost sistematic suprahrăniți și n-am putut refuză nici măcar un fel de mâncare, deoarece toate femeile din gospodărie contribuiseră la pregătirea ei.

După-amiază, o frumoasă plimbare cu mașina la casa care i-a aparținut lui Avram Iancu, unul din cei mai iubiți eroi naționali din epoca modernă, un țăran simplu care a încercat să obțină libertăți pentru poporul său oprimat și care sfârșise cu mintea rătăcită, pentru că nici una din promisiunile care i se făcuseră nu a fost ținută.

El și-a petrecut ultimii ani cutreierând pe toate cărările cu un fluier, un pribeag ce nu-și găsea locul nicăieri și care își cânta melancolicele sale doine ca să-și aline suferință inimii.

Zona este absolut splendidă, iar bucuria emoționantă a țăranilor la vederea noastră te mișcă până la lacrimi de recunoștință. (…)” a scris Regina Maria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EnglishHungarianRomanian