Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Cum pot bihorenii din zona Ștei-Beiuș-Nucet să beneficieze de reducerea cu 50% la energia electrică?

Cum pot bihorenii din zona Ștei-Beiuș-Nucet să beneficieze de reducerea cu 50% la energia electrică? Consilierul local USR din Beiuș, Emil Popa, ne explică de la A la Z procedura.

„Zilele acestea am văzut o informare a prefectului cu privire la o lege care se referă la facilități pe care le au oamenii care locuiesc în munții Apuseni. Mai exact în 3 orașe și 12 comune: Nucet, Ștei, Vașcău, Budureasa, Bulz, Buntești, Cărpinet, Câmpani, Criștioru de Jos, Drăgănești, Lazuri de Beiuș, Lunca, Pietroasa, Rieni și Tărcaia. Iar facilitatea constă în reducerea la jumătate a costului cu energia electrică. Pentru că am transmis mai departe informația, oamenii m-au întrebat cum să procedeze pentru că s-au adresat deja unor primării, dar aici li s-a ridicat din umeri. M-am documentat, am întrebat și eu în stânga dreapta și azi am obținut circulara 11706/29.11.2022 a prefectului județului Bihor care le indică limpede primăriilor amintite ce să facă pentru ca cetățenii să beneficieze de această facilitate.

Acum și beneficiarii finali, abonații, oamenii care folosesc energia electrică trebuie să știe ce au de făcut. Concret sunt 2 documente tip puse la dispoziție de prefectură, o cerere și o declarație care trebuie completate și trimise primăriei de care aparține locuința unde stau. În plus au nevoie de o copie după actul de identitate și un document din care să reiasă cine este furnizorul de energie electrică, iar acesta este fie o factură, fie contractul, fie o adeverință.

După depunerea documentelor primăriile mai au de făcut câțiva pași până la obținerea reducerii, respectiv trebuie să întocmească liste, să dea hotărâre de consiliu și să trimită solicitarea furnizorilor de energie electrică. Apoi veți beneficia de această facilitate atâta timp cât locuiți la domiciliul din declarație.

Cererea, declarația pe proprie răspundere și informarea prefectului le puteți consulta scanând codul QR din imagine sau accesând linkul următor: ” a anunțat Emil Popa.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *