Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Guido Reil a mâncat ciorbă de burtă, sarmale, virșli de Hunedoara și țuică! Spune că va vorbi din nou despre România, după ce va vizita și Bucureștiul!

Deputatul social-democrat de Hunedoara, Natalia Intotero, ne-a anunțat în această dimineață că europarlamentarul Guido Reil, după ce vizitează și Bucureștiul, își va manifesta direct și public părerea despre țara noastră. Între timp, europarlamentarul german a încercat bucatele tradiționale românești și a vizitat mai multe obiective economice și turistice din județul Hunedoara.

„Guido Reil, europarlamentarul care în urmă cu două luni critica România în discursul său din Parlamentul European, s-a declarat impresionat după vizita din județul Hunedoara.

În perioada următoare, după ce vizitează și Bucureștiul, acesta a spus că își va manifesta direct și public părerea despre țara noastră. Până atunci, împărtășesc cu voi câteva idei principale și impresii din vizita europarlamentarului german în județul Hunedoara:

  • A mâncat ciorbă de burtă, sarmale și virșli de Hunedoara de la mama lor. A băut și țuică. Da, i-au plăcut.
  • Are un respect profund pentru modul în care marcăm Ziua Națională a României și ne respectăm tradițiile și religia creștin-ortodoxă. Totodată, apreciază faptul că Partidul Social Democrat din România ține în continuare la aceste valori, spre deosebire de social-democrații din alte state.
  • A înțeles acum cât de ospitalieri și primitori sunt românii și i-a plăcut că suntem oameni direcți. Ne-a mulțumit cu fiecare ocazie pentru asta.
  • Biserica de la Țebea a fost prima biserică creștin-ortodoxă românească în care a intrat și a fost fascinat de picturile religioase din interior.
  • Apreciază în mod deosebit proiectele sociale și educaționale ale Episcopiei Devei și Hunedoarei, precum grădinița inaugurată anul acesta în Deva. A spus că nu a văzut așa o grădiniță în nicio altă țară.
  • Consideră că potențialul turistic din județul Hunedoara este enorm și i-a plăcut foarte mult stațiunea Straja.

Programul intens din județul Hunedoara, desfășurat pe durata a trei zile, a inclus vizite la Castelul Corvinilor, Mormântul lui Avram Iancu de la Țebea, Muzeul Aurului din Brad, Consiliul Județean Hunedoara, Colegiul Național „Decebal” din Deva, Episcopia Devei și Hunedoarei și minunata grădiniță construită de aceasta, Fermele ADO din Peșteana, Biserica de piatră de la Densuș, Casa Geoparcului din Hațeg, Mina Petrila, Peștera Bolii și Stațiunea Straja. Domnul Reil a fost extrem de atent în timpul prezentărilor, dorind să cunoască cât mai bine zona în timpul scurt pe care l-a petrecut aici.

Mulțumesc celor care ne-au sprijinit cu organizarea acestei vizite și, ca să nu existe dubii, vreau să precizez că domnul Reil și colegii săi din Parlamentul European și-au susținut singuri cheltuielile pentru această deplasare” a anunțat Intotero.

Vă reamintim, recent, Guido Reil a comparat România cu Vestul Sălbatic, spunând că nici România, nici Bulgaria, nu au ce căuta în Schengen și, mai mult, că nu ar fi trebuit să adere nici la Uniunea Europeană. „Cum n-a fost nimeni atent când a aderat această țară la UE?”, a spus el despre România…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EnglishHungarianRomanian