Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Stela Babău și-a depus demisia din funcția de consilier local al municipiului Beiuș: „Am conștiința curată că activitatea mea ca și consilier a fost întotdeauna îndreptată spre binele public”

După plecarea Stelei Babău din PSD în APP, în postura de lider județean, Stela Babău, onorabil, și-a înaintat demisia și din Consiliul Local Beiuș, nedorind să țină de scaunul de consilier local, deoarece a fost aleasă pe listele PSD.

„Începând cu data de 18.01.2023, vă anunț că mi-am depus demisia din funcția de consilier local al municipiului Beiuș. Cu acest prilej vreau să vă mulțumesc tuturor celor care mi-au acordat încrederea și votul lor pentru a ajunge în această poziție.

Din prima zi până astăzi am rămas fidelă principiilor și promisiunilor făcute vouă beiușenilor. Am conștiința curată că activitatea mea ca și consilier a fost întotdeauna îndreptată spre binele public, pentru bunăstarea tuturor cetățenilor din Beiuș. Mulți dintre dumneavoastră mă cunosc și știu că prefer să pierd orice avantaj decât să îmi pierd onoarea și cuvântul dat.

Trecerea mea în Alianța Pentru Patrie nu este întâmplătoare și am cântărit îndelung până am făcut acest pas. Cred cu tărie că este locul potrivit de unde împreună ne putem reconstrui, încrederea, bunăstarea și viitorul nostrul cât și al copiilor noștri. Fără patriotism, fără suveranism și naționalism încetăm să mai existăm ca națiune. Toți vedem că, austriecii, olandezii și toate națiile care se perindă pe aici toate vin ca să ne ia câte ceva, nu să ne aducă. Marile companii fac profituri uriașe pe care apoi le exportă în țările lor, iar românii sărăcesc de la zi la zi. Nu putem fi tratați cu dispreț, ca o țară de mâna a treia. Vina și tot ce ni se întâmplă sunt făcute cu complicitatea tacită a actualei guvernări. Acest lucru trebuie să înceteze de îndată. Avem un trecut și o istorie care ne obligă. Vă aștept într-o mare familie de români, vă aștept în Alianța Pentru Patrie.

Împreună putem schimba lucrurile și ne putem recăpăta mândria, bunăstarea și locul pe care îl merităm în Europa cu adevărat!” a anunțat Babău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EnglishHungarianRomanian