Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Atenție la tăiatul de „arbori remarcabili”! O nouă lege impune amenzi drastice!

Legea a fost adoptată cu 254 de voturi favorabile şi o abţinere, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Arborii remarcabili sunt consideraţi arborii din afara fondului forestier naţional, inclusiv din intravilanul localităţilor, care îndeplinesc cel puţin una dintre următoarele caracteristici:

  • au o circumferinţă minimă a trunchiului, măsurată la 130 cm de sol în amonte, conform anexei legii
  • au vârsta de minimum 160 de ani, stabilită în baza datelor înscrise în amenajamentele silvice sau a altor documente, precum şi a determinărilor şi măsurătorilor specifice, efectuate la data înregistrării arborelui
  • prezintă o valoare cultural-istorică pentru zonă şi comunitate, fiind legaţi de un eveniment istoric sau de o personalitate, de o întâmplare istorică sau de o legendă.

Când pot fi tăiați arborii remarcabili

Prevederile actului normativ sunt obligatorii pentru proprietarii şi deţinătorii cu orice titlu de teren cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier naţional, inclusiv din intravilanul localităţilor, cu excepţia proprietăţilor private din intravilanul localităţii.

„Tăierea şi valorificarea arborilor remarcabili, indiferent de proprietate, este permisă numai în următoarele cazuri:

  • a) arborele remarcabil este complet uscat, cu excepţia cazurilor în care extragerea lemnului mort este interzisă
  • b) arborele remarcabil este dezrădăcinat din cauze naturale, cu excepţia cazurilor în care extragerea arborilor doborâţi este interzisă
  • c) arborele remarcabil pune în pericol siguranţa oamenilor şi a bunurilor şi nu există altă modalitate de a reduce acest risc, în urma unei evaluări făcute de către autoritatea responsabilă”, prevede proiectul.

Amenzi și despăgubiri

Iniţiativa mai stipulează că marcarea pentru tăiere şi tăierea arborilor remarcabili se face numai după evaluarea prealabilă şi cu avizul favorabil al Gărzii Forestiere competente.

Încălcarea acestei prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei.

Proiectul mai prevede că proprietarii privaţi vor fi despăgubiţi, la cerere, pentru arborii remarcabili înscrişi în Catalogul arborilor remarcabili.

Inventarierea arborilor remarcabili din afara fondului forestier intră în obligaţia administratorilor silvici.

Persoanele fizice pot cere inventarierea arborilor

Totodată, unităţile administrativ-teritoriale, prin structurile de administrare a spaţiilor verzi, au obligaţia inventarierii arborilor remarcabili din intravilanul localităţilor.

„Persoanele fizice pot cere administratorilor silvici să inventarieze unul sau mai mulţi arbori remarcabili neidentificaţi până la acel moment de către administratorii silvici. Cererea trebuie să conţină coordonatele geografice ale arborelui sau arborilor”, mai arată proiectul.

Nerespectarea acestor obligaţii, cu scopul tăierii arborilor remarcabili, de către proprietarii terenurilor, structurile de administrare silvică sau de către unităţile administrativ-teritoriale, constituie contravenţie şi se sancţionează cu o amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei.

Catalogul arborilor remarcabili

În termen de 60 de zile de la data adoptării legi, serviciile judeţene teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate au obligaţia de a întocmi şi actualiza permanent Catalogul arborilor remarcabili, document disponibil publicului pe pagina web a instituţiei.

Catalogul arborilor remarcabili trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii:

  • judeţul
  • proprietarul
  • administratorul silvic sau unitatea administrativ-teritorială care a completat catalogul
  • unitatea de producţie şi unitatea amenagistică
  • specia
  • circumferinţa măsurată la 130 cm de sol
  • înălţimea
  • vârsta
  • descrierea principalelor caractere morfologice şi cultural-istorice dacă e cazul
  • dacă a fost emis un aviz de tăiere, elementele de identificare ale acestuia şi cauza eliberării acestui aviz.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege.

sursă: Agerpres

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *