Apa din cetățile dacilor era purificată complet: Dacii erau „inginerii hidro” ai lumii antice

Descoperiri arheologice realizate în zonele populate de daci oferă informaţii importante despre cele mai ingenioase sisteme antice de captare şi alimentare cu apă descoperite.

Urmele conductelor, fântânilor şi ale rezervoarele din cetăţile locuite de daci arată atenția pe care strămoșii noștri o acordau igienei, dar şi cunoştiinţele tehnice hidro pe care le aveau la acea vreme. Apa folosită în aşezările din munţii Orăştiei era curăţată de impurităţi şi păstrată în rezervoare ale căror rămăşiţe s-au păstrat până în prezent.

„În Munţii Orăştiei, în interiorul fiecărei cetăţi mai mari sau în imediata ei apropiere, găsim câte o cisternă pentru apă, de dimensiuni variabile, construită din bârne de lemn ori din piatră. Apa captată de la izvoarele bogate ale regiunii era condusă prin ţevi de teracotă în interiorul cetăţilor sau pe terasele cu locuinţe”, arată istoricul Ion Horaţiu Crişan, în volumul „Medicina în Dacia”.

La începutul anilor ´50, arheologii români au scos la iveală pe una din terasele capitalei dacilor, instalaţia unei captări şi filtrări a apei de izvor. Un butoi uriaş de lemn, care s-a păstrat până în zilele noastre datorită condiţiilor excepţionale de umiditate, a fost folosit pentru aducerea apei, adusă de la izvoarele din vecinătate prin două conducte de lut ars: „Intrarea apei în butoi se făcea printr-o ţeavă scurtă, de plumb, prevăzută cu o sită de metal. Pe traseu, de la butoiul de decantare a apei până la punctele de captare ale izvoarelor, se afla câte o răsuflătoare (spiramen, lumen) de lut ars, iar pe unul dintre trasee s-a descoperit chiar şi un mic butoi – scorbură de lemn – pentru decantarea prealabilă a apei. În butoiul mare, de care am vorbit, apa adusă de la cele două izvoare era filtrată cu ajutorul unui strat de pietriş şi apoi al unuia de nisip. Din vas apa ieşea pe o a treia conductă, situată mai jos decât cele două care aduceau apa. Ţevile conductei au fost aşezate în jgheaburi construite din trunchiuri de brad scobite şi căptuşite cu un strat gros de lut, de culoare cenuşiu-albăstruie. Conducta a putut fi urmărită pe distanţă de aproximativ 30 de metri.  Ea ducea apa de băut, captată de la izvoare şi curăţită prin butoiul de decantare, la terasele cu locuinţe şi probabil la incinta fortificată. Prin acest sistem deosebit de ingenios apa era eliberată de orice impuritate şi foarte proprie, din punct de vedere igienic, pentru a fi consumată”, mi scria arheologul, în volumul reeditat „Medicina în Dacia”.