Oana Murariu: De ce economia privată trebuie să salveze România prin acoperirea deficitului bugetar creat sinecurile PSD și PNL?

O discuție profundă și detaliată privind fiscalitatea este esențială pentru buna funcționare a oricărei economii. Din păcate, în România, în cel mai bun caz, dezbaterile despre modificările fiscale sunt restrânse la o perioadă foarte scurtă și uneori chiar în momente inadecvate, înainte de sărbători sau în vacanțele parlamentare.
O serie de majorări de taxe și impozite cu impact sever asupra multor sectoare economice, de la IT la asistență medicală sau chiar servicii sociale, sunt propuse să fie puse în aplicare de la 1 septembrie sau 1 octombrie, aproape de pe o zi pe alta.
Deputata USR de Cluj și președinta organizației județene a USR a propus un amendament care ar fi interzis guvernului să modifice fiscalitatea în timpul vacanței parlamentare de vară și ar fi oferit o protecție importantă împotriva acestei practici.
Din păcate, acest amendament a fost respins.
„Deciziile fiscale au impact asupra fiecărei persoane și companii din țară. Ele trebuie luate cu grijă și după o dezbatere detaliată și informată, mai ales cu cei care vor suferi de pe urmă acestor majorări de taxe și impozite.
După atâtea evenimente nefericite din această vară, care au expus din nou incapacitatea statului român de a oferi servicii de calitate cetățenilor, sau mai rău, i-a pus în pericol de moarte pe cei mai vulnerabili, antreprenorii nu înteleg de ce economia privată trebuie să susțină incompetența statului.
De ce economia privată trebuie să salveze România prin acoperirea deficitului bugetar creat de creșterea cheltuielile publice, în special pe salarii pentru sinecuri ale PSD și PNL. Amendamentul meu ar fi dat timp tuturor părților să se pronunțe și să ajungă la un consens, așa cum se întâmplă în țările civilizate. Această impunere, forțare și pe perioada verii, nu face altceva decât să adâncească neîncrederea între stat și economia reală”, a declarat Oana Murariu, deputată USR de Cluj.