(INTERVIU) Tiberiu Bârstan: Retorica că trebuie să închidem, să vindem și să „privatizăm” totul, că vin investitorii străini și ne aduc bunăstare și locuri se muncă s-a dovedit un mare eșec

Tiberiu Bârstan este unul dintre membri fondatori ai AUR în Hunedoara și probabil unul printre puținii cordonatori județeni (președinți) ai AUR rămași încă de la înființare în funcție, un om de afaceri care nu a stat cu mâna întinsă la stat și care din timpul dedicat muncii sale și a familiei sale a luat și a dat mișcării naționaliste AUR.
Tiberiu Bârstan, alături de Marius Mane sunt și vocile opoziției din Consiliul Local Deva, doi consilieri extrem de activi și preocupați de problemele devenilor. Apuseni Info i-a luat un interviu dlui. Tiberiu Bârstan, pe care vă invităm să-l citiți:
Apuseni Info: Sunteți liderul celui mai activ partid de opoziție din Hunedoara – AUR. Cât de greu a fost să construiți o filială, de la zero, în acești trei ani?
Tiberiu Bârstan: După felul în care ați pus întrebarea, îmi dau seama că intuiți răspunsul. Calea pe care am ales-o cei care ne-am angajat în acest proiect politic nu este una ușoară. O construcție trainică se face cu mult efort și chiar cu sacrificii. Ne-am confruntat cu atacuri dure, de la bun început. S-au spus multe neadevăruri la adresa noastră. Cu toate acestea, ne bucurăm de foarte multă susținere în rândul oamenilor. În județul Hunedoara am reușit să formăm o echipă solidă cu oameni fideli și devotați. O echipă care s-a coagulat în jurul valorilor AUR – Familia, Patria, Credința, Libertatea.
Apuseni Info: Cum vă pregătiți pentru alegerile din 2024 având în vedere că vor fi europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Aveți candidați pentru toate primăriile din Hunedoara?
Tiberiu Bârstan: În primul rând, noi suntem atenți la nevoile și problemele oamenilor. Așa am fost de la bun început și așa vom rămâne. De acolo se nasc inițiativele și acțiunile noastre. Alegerile din 2024 vor fi decisive în privința direcției în care se îndreaptă România. Românii vor trebui să aleagă între a fi conduși de trădători și de slugi ai corporațiilor sau dacă vor să redevină stăpâni pe țara lor. Lucrurile sunt simple și clare. Suntem într-un proces de selecție și de stabilire a candidaților pentru primării, consiliul județean și consilii locale. Pentru noi este important să aducem oameni pricepuți și cinstiți în fața alegătorilor, care să ne scoată din mediocritatea în care se află administrația publică. Am prezentat, deja, candidații la europarlamentare și românii s-au convins că avem oameni pregătiți pentru a ajunge la conducerea țării.
Apuseni Info: Scorul bun al AUR la nivel național vă aduce mulți doritori la „ușă”, chiar din partidele vechi – PSD și PNL. Există criterii prin care primiți/refuzați membri din alte partide?
Tiberiu Bârstan: Nu voi începe să enumăr o listă de criterii pe care să le clamez obsedant, așa cum au făcut membrii unui alt partid. Ca, într-un final, să se vadă că totul a fost fals. Nici nu voi spune că la AUR sunt îngeri imaculați sau alte chestii de genul acesta. La AUR suntem oameni obișnuiți, cu principii ferme, cu demnitate și cu dorința de a scoate România din prăpastia în care a ajuns. La alte partide s-a vorbit mult despre tot felul de criterii, ca într-un final să ne trezim în Parlament și la guvernare cu personaje care aduceau legi traduse cu google din alte limbi. Miniștri care ne-au pus să ne îngropăm rudele în saci de gunoi și vor să ne convingă că progresul înseamnă renunțarea la lucrurile firești, omenești. Primari care nu sunt capabili să asigure măcar curățenia și ridicarea deșeurilor în orașele lor. Știți, probabil, la cine mă refer. Noi discutăm cu toată lumea, că așa este normal și civilizat. Nu facem compromisuri și nici nu promitem nimănui sinecuri sau locuri pe listele de candidați. Într-adevăr, sunt foarte mulți doritori de a adera la AUR, dar vorba ceea: mulți veniți, puțini aleși.
Apuseni Info: PSD guvernează Hunedoara de opt ani. Ce nemulțumiri aveți vizavi de executivul județean? Ce ați fi făcut dumneavoastră dacă ați fi fost președintele Consiliului Județean Hunedoara?
Tiberiu Bârstan: Așa cum am spus cu alte ocazii, sunt lucruri care merg bine, dar sunt și lucruri care scârțâie sau merg prost. Principalul reproș pe care-l am de făcut conducerii PSD Hunedoara, implicit a Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, este că a permis vânzarea Termocentralei Mintia. Inițial, președintele CJ a spus că vrea să preia Mintia în administrare. A transmis mai multe comunicate, a fost să discute la Guvern. Apoi, când PSD și PNL au bătut palma pentru a guverna, în acest caz s-a așternut liniștea. Trebuie să nu uităm că Mintia au închis-o și vândut-o liberalii, dar social-democrații nu li s-au opus de-adevăratelea. Nu ne-am învățat lecțiile nici după ce am pierdut toată economia, inclusiv resursele naturale! Nu am înțeles că cedarea companiilor care asigură serviciile de bază, înseamnă pierderea suveranității economice. Cetățenii trebuie să înțeleagă că hrana și energia sunt indispensabile, iar prețurile la acestea două trebuie să fie accesibile pentru toată lumea. Noi nu vom mai controla prețurile la energie, dacă vom vinde companiile care o produc! Prețurile vor fi dictate de companii private, despre care nu știm mare lucru, nu știm cui aparțin și cine le controlează. Am văzut ce comportament au cei de la OMV. Acum, nici nu știm cui aparține, de fapt, termocentrala care asigura energie electrică județelor din vestul țării. Este o situație strigătoare la cer.
Ar mai fi și alte lucruri de criticat la administrația județeană. Spre exemplu, lipsa unei strategii închegate pentru promovarea turistică a județului. CJ ar trebui să se implice mai mult în a asigura centre de îngrijire a vârstnicilor. Ar trebui să se ocupe mai mult de producătorii locali, dar și de alte lucruri care ar da o coerență economică județului.
Apuseni Info: Sunteți consilier local în Deva. Care sunt proiectele/inițiativele pe care le-ați susținut în acești trei ani? Vă mulțumește activitatea primarului Florin Oancea? Dacă ar fi să-i dați o notă, care ar fi aceea și de ce?
Tiberiu Bârstan: Despre activitatea de consilier local am comunicat periodic, prin mijloacele pe care le-am avut la îndemână. Împreună cu colegul meu Marius Mane am făcut opoziție la afacerile imobiliare mascate în proiecte, precum și la alte inițiative care nu aveau alt scop, decât umplerea buzunarelor clientelei politice. Proiectele bune pentru comunitate le-am susținut, fără nicio reticență. Din păcate, la Deva, avem o situație dezastruoasă din punct de vedere administrativ, lucrări cu costuri supraevaluate sau lăsate de izbeliște. Tot orașul are un aspect jalnic. Lucrurile se văd, nu pot fi cosmetizate.

Apuseni Info: Din postura de lider al AUR Hunedoara, care sunt principalele proiecte de dezvoltare pe care le propune și/sau le susține AUR Hunedoara pentru județul Hunedoara dar și pentru Țara Zarandului?
Tiberiu Bârstan: Îi invit pe cititorii publicației dumneavoastră să caute programul de guvernare prezentat de AUR. Este un program cu 15 puncte, pe care ne dorim să le implementăm la nivel național, atunci când vom fi la guvernare. În linii mari este vorba despre reducerea taxării muncii și a companiilor, încurajarea natalității, renașterea gospodăriilor țărănești, susținerea consumului de produse românești etc.. În județul Hunedoara ne confruntăm cu un declin demografic fără precedent. Din ultimele statistici reiese că am pierdut mai mult de un sfert din populația județului, poate chiar o treime. Ceea ce este o tragedie pentru noi ca popor. De la această realitate plecăm.
Apuseni Info: Hunedoara a fost un județ puternic industrializat înainte de 1989, devenind cel mai urbanizat judeţ din ţară. De atunci s-au pierdut aproximativ 150.000 de locuri de muncă în industrie, fie că vorbim de activitatea minieră, fie că amintim combinatul de la Hunedoara. Spre ce segment economic ar trebui să se îndrepte județul Hunedoara în viitor? Cum poate să fie revigorat județul Hunedoara?
Tiberiu Bârstan: Retorica celor 30 de ani de post-comunism, cum că trebuie să închidem, să vindem și să „privatizăm” totul, că vin investitorii străini și ne aduc bunăstare și locuri se muncă s-a dovedit un mare eșec. Noi, românii, trebuie să înțelegem că nimeni nu vine să ne aducă nimic pe gratis. Orice companie urmărește eliminarea concurenței, realizarea de profit și caută forță de muncă ieftină. Suntem parte a comunității europene, funcționăm după anumite reguli, dar la nivel economic concurăm cu statele membre. Din punctul meu de vedere, Guvernul trebuie să întocmească un program de finanțare, prin granturi și împrumuturi, a companiilor mici cu activitate de producție. Așa cum au alte state din comunitatea europeană. Avem nevoie de acorduri comerciale cu state interesate să colaboreze cu noi, de piețe de desfacere pentru ceea ce producem. Trebuie să ne orientăm către domeniile în care avem tradiție, în care am fost printre cei mai buni, cum ar fi producția de mobilier din lemn, industria textilă sau cea de alimente tradiționale, prelucrarea pieilor etc.. În Țara Zarandului, avem aceste posibilități. Noi am avut o industrie de prelucrare a lemnului foarte puternică, care, la nivel național oferea 500 de mii de locuri de muncă! După ce compania austriacă a pus monopol pe materia primă, firmele românești mici au fost nevoite să-și închidă activitatea. Trebuie să știm să valorificăm resursele locale, aceasta este viziunea mea privind direcția de dezvoltare a județului Hunedoara. Aceste lucruri vor fi posibile și prin modificarea legilor care au transformat România dintr-o țară industrializată, în țară furnizoare de materii prime și forță de muncă ieftină. Avem cele mai mici redevențe din lume la exploatarea resurselor naturale. Nu mai putem continua în acest mod. În concluzie, avem nevoie de o schimbare totală de paradigmă economică.
Apuseni Info: În Apuseni s-a tăiat enorm de multă pădure. Cum veți contribui la oprirea acestui flagel care zi de zi distruge adevărata bogăție a Munților Apuseni?
Tiberiu Bârstan: Așa este! Vedem cum sub ochii noștri pădurile dispar, iar românii de la sate dau zeci de mii de lei pe an, ca să-și procure lemne de foc. E o imagine tristă și nedreaptă. Întreg pachetul legislativ care ține de administrarea sectorului silvic trebuie revizuit. Doar așa vom putea opri acest flagel. Știți foarte bine că au mai existat astfel de încercări, la care s-a opus însuși șeful statului, Klaus Iohannis. Din punctul meu de vedere trebuie să oprim această hemoragie de materii prime, care ne-a transformat într-o colonie de unde oamenii fug în străinătate, ca să-și poată asigura traiul zilnic.
Apuseni Info: Dacă ar fi să enumerați câteva principii în care credeți cu tărie, care ar fi acelea și de ce?
Tiberiu Bârstan: Onestitatea, bunătatea și curajul sunt principii în care cred și îmi doresc să mă reprezinte. Cred că onestitatea trebuie să fie reprezentativă pentru noi, ca oameni. Dacă o pierzi, nu o mai poți răscumpăra nici cu munți de aur. Cred în valorile creștine, care ne reprezintă pe noi ca neam și care ne-au ajutat să dăinuim în aceste ținuturi binecuvântate de Dumnezeu.