Accident în Simeria la intersecția dintre DN 7 și strada 1 Decembrie 1918: O femeie din Orăștie a fost rănită!

La data de 11 septembrie 2023, în jurul orei 20:30, Poliția Orașului Simeria a fost sesizată cu privire la faptul că, la intersecția dintre DN 7 și strada 1 Decembrie 1918, din Simeria, a avut loc un accident rutier.
În urma cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit că o conducătoare auto în vârstă de 44 de ani, din Orăștie, a încercat să pătrundă de pe strada 1 Decembrie 1918 pe DN 7, fără a acorda prioritate de trecere autoutilitarei conduse de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din județul Argeș, care circula pe drumul prioritar, din direcția Orăștie-Deva, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului a rezultat rănirea conducătoarei auto.