Ioan Slavici: „Se zice că moţul nu ştie să zâmbească, ci numai să râdă în hohote, ei, moţii, rabdă şi aşteaptă, dar nu uită!”

Unul dintre cei mai mari scriitori români, Ioan Slavici, a studiat tipologia moţilor şi a exprimat una dintre cele mai interesante caracterizări al acestui neam de români, din Munţii Apuseni, în lucrarea «Ardelenii»: „Aceştia sunt oamenii şi trupeşte şi sufleteşte mai colţuroşi şi mai vârtoşi. Fie scurt, fie înalt, Moţul e voinic şi îndesat, calcă rar şi apăsat şi are ceva din firea ursului. Om cu deosebire de potolit, Moţul vorbeşte puţin, e foarte răbdător, se avântă cu anevoie, dar e neînduplecat după ce a luat o hotărâre… Moţii sunt cea mai nobilă parte a poporului român”.

Slavici a publicat în «Tribuna» multe dintre problemele moţilor într-o serie de articole sub titlul «Pe sub poala Munţilor Apuseni». Iată cum descrie Ioan Slavici pe moţi: „moţul vorbeşte puţin şi apăsat, nu se tânguie, prea puţin râde … se zice că moţul nu ştie să zâmbească, ci numai să râdă în hohote, ei, moţii, rabdă şi aşteaptă, dar nu uită”.

Ioan Slavici a militat în favoarea drepturilor moţilor de fiecare dată când erau oprimați sau când asupra lor cădea un necaz. În articolul «Moţii şi maghiarii» subliniază: „moţii sunt cea mai nedreptăţită, dar totodată şi cea mai viguroasă parte a poporului român, oameni muncitori şi săraci, domoli, răbdători, chibzuiţi şi neînduplecaţi”, condamnând în «Corespondenţa română», „urgia şi barbaria cu care erau trataţi moţii”.

În urma evenimentelor sângeroase de la Scărişoara, din 1893, scrie un articol foarte dur pe care îl publică în Voinţa naţională, Tribuna şi Vatra, în care condamnă oprimarea românilor din Munții Apuseni, invocând dreptul natural şi istoric pentru apărarea moţilor, asupra cărora s-a tras cu arma de foc pentru că au fost găsiţi cu vitele la păscut în păşunile din muntele Mărşoaia: „Acela care ştie ce sunt şi cum sunt moţii, e pe deplin încredinţat că nici nu se vor domoli moţii, câtă vreme nu li s-a făcut dreptate deplină”.