Accident pe A10 la Turda: Două mașini au fost implicate!

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit miercuri dimineață la un accident rutier petrecut pe brateaua de coborâre de pe autostrada A10, în apropiere de municipiul Turda.
„La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, unde au găsit două autoturisme avariate cu ocupanții ieșiți din acestea. Șase persoane au fost consultate de către echipajul SMURD, însă nici una nu a fost transportată la spital”, au spus pompierii clujeni.