Droguri de mare risc au fost descoperite de procurori în locuința unui bărbat din Turda

Miercuri, polițiștii clujeni din cadrul structurilor specializare, împreună cu procurorii DIICOT Cluj, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul Turda, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
În urma percheziției au descoperite și ridicate 139,15 grame de 3-CMC și 20,8 grame de 4-CMC (ambele din categoria drogurilor de mare risc).
„Având în vedere că persoana bănuită s-ar fi sustras de la urmărirea penală, la data de 6 octombrie 2023, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, cu propunerea de arestare preventivă, în lipsă, pentru 30 de zile, cu începere de la data punerii în executare a mandatului de arestare”, informează, sâmbătă, IPJ Cluj.
În cursul aceleași zile, persoana în cauză a fost depistată, iar instanța a dispus arestarea sa preventivă.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, mai arată sursa citată.
