Că frizeriță blogger, una-i în Țara Zarandului: Citesc, ascult cursuri, podcasturi, încerc să mă dezolv continuu

Fata Frizer – Sanda Grueț. Dacă până acum trei zile nu o cunoșteați, după interviul cu Lucian Mîndruță probabil o cunoaște toată țara. Noi ne-am propus să o cunoaștem mai bine, să intrăm în taina meseriei de frizer, în amănunte mai tehnice, și vă invităm să citiți interviul luat de colegii de la DISPERSIE.RO, site din trustul nostru.
DISPERSIE: Meserie de frizer implică avantaje (program de lucru flexibil și să fii propriul tău șef, de exemplu) și dezavantaje (poți avea clienți în stare euforică de exemplu, căci nu ai fiolă sau test antidrog la frizerie). Vorbește-ne te rugăm despre cele două…
Sanda Grueț: Legat de primul aspect cel cu programul flexibil da e perfect adevărat. Asta a fost cred al doilea motiv pentru care m-am apucat de frizerie. Primul fiind partea financiara . Și dacă tot am ocazia vreau sa povestesc și cum am luat aceasta decizie. După cum cred că se știe am lucrat la Sews-r Deva, totul a fost bine și frumos, trăiam in zona mea de confort până când o furtună tragică m-a scufundat din temelii: divorțul. Atunci vazandu-ma singura cu un copil pe care trebuie să îl cresc și să îi mai ofer și timp am luat aceasta decizie. Puțin poate știu că am și o diplomă de tehnician veterinar unde am profesat doar timp de 6 luni, asta intamplandu-se tot după divorț. Si că făceam aceste două meserii in paralel ceea ce tehniceam veterinar și ceea ce frizer. Deci că sa fac o concluzie da, după divorț nemaivand timp sa stau cu copilul meu am ales o meserie care sa îmi permită că fac acest lucru.
Revenind la dezavantajul care îl menționai in întrebare da pot sa spun că am întâlnit astfel de situații, adică mă refer doar la cel nu ebrietatea nu de alta dar frizeria se afla langa unui bar . Nu au fost multe situațiile însă și nu ieșite din comun pe care am știut să le gestionez cu brio. Cele mai grele situatii cred că au fost cele legate de faptul că sunt femeie și o spun cu toată modestia că sunt puțin și frumoasă Aici mi-a fost mai greu de gestionat pentru că la început și poate foarte rar și acum am avut clienții care veneau să se tundă doar că sa mă invite la o cafea. Și era frustrant pentru mine, pentru că după ce ii refuzam a doua oară nu mai veneau la tuns. Dar acumulând experiență am învață că nu e o pierdere ci o binecuvântare pentru că nu am nevoie de astfel de clienți ci doar de cei care rezonează cu mine și slava Domnului sunt destui.
Pentru a citi tot interviul, click aici – Sanda Grueț sau povestea frizeriței blogger din Apuseni: Citesc, ascult cursuri, podcasturi, încerc să mă dezolv continuu