Un tânăr de 23 de ani, din Hunedoara, a fost depistat drogat la volan

În data de 18 octombrie 2023, în jurul orei 19:55, polițiștii rutieri au oprit în trafic, pe o stradă din municipiul Hunedoara, autoturismul condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Hunedoara.
Acesta a fost testat cu aparatul din dotare, iar în urma testării au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana în cauză fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive.