Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Moșii de Toamnă: Tradiţii şi superstiții de Sâmbăta Morţilor la români

În fiecare an, în prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea morților. Pomenirea din această zi, este cunoscută și sub denumirea de Sâmbăta morților sau Moșii de toamnă. În 2023, Moșii de Toamnă sunt în prima sâmbătă din noiembrie, astfel că tradițiile închinate acestei zile vor avea loc pe data de 4 noiembrie.

Așadar, în data de 4 noiembrie, de Moșii de toamnă sau Sâmbăta Morților, în toate lăcaşurile de cult, după Sfânta Liturghie, se va oficia şi parastasul pentru cei trecuţi la Domnul. Citeşte întreaga ştire: Moșii de toamnă 2023. Tradiţii şi superstiții de Sâmbăta Morţilor, din noiembrie.

Ce este bine să faci de Moșii de toamnă – tradiții creștine

De Moșii de toamnă, creștinii respectă ritualuri menite să aducă liniște și pace sufletească atât celor care nu mai sunt printre noi, cât și lor înșiși.

În cele mai multe zone din țară, creștinii merg la biserică cu pachete de mâncare și colivă, pentru a le împărți persoanelor nevoiașe. Scopul acestui gest este de a-i pomeni pe cei dragi care au plecat din această lume.

Ca și în ceilalți ani, și în 2023 tradiția spune că în această zi de Moșii de toamnă, se aprind lumânări la mormintele rudelor trecute în neființă, pentru a încălzi sufletele celor decedați. Potrivit ritualului și rânduielii bisericii, în această zi se oficiază Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru cei adormiți. Se spune că este bine să se aprindă cel puțin două lumânări, pentru a încălzi sufletele celor decedați.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *