Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Cine sunt câștigătorii Festivalului Național de Interpretare a Romanței din Zlatna?

Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Național de Interpretare a Romanței „Te-aștept pe același drum…” s-a încheiat în ropote de aplauze. Cu sufletele pline de emoție, o sală întreagă a cântat la unison cu laureații acestei ediții, cu artiștii invitații în recital ,,Ciobănaș cu 300 de oi”, încununând succesul acestei ediții.

Pe parcursul celor 2 zile de festival am avut ocazia să ascultăm romanțe noi, romanțe vechi, romanțe fără vârstă, romanțe care mărturisesc dorul sufletului neamului românesc.

Aceasta ediție a Festivalului a fost realizată datorită implicării instituțiilor publice locale și județene: Primăria și Consiliul Local al orașului Zlatna, Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și Casa de Cultură „Horea Popescu” Zlatna, în colaborare cu Ministerul Culturii, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

Pe această cale mulțumim doamnei Ministru Raluca Turcan și doamnei secretar general UNESCO Madlene Șerban pentru susținerea promovării romanței ca gen muzical de patrimoniu.

Toamna își poartă romanțele pe sub ploaie de frunze uscate, mărturisind atâtea nostalgii…

Laureații acestei ediții au cucerit juriul care a hotărât:

• Premiul Special oferit de Fundația ”Henry Mălineanu” pentru promovarea tinerilor interpreți de romanță – Diana Isabela Marin

• Premiul Special „Valer Ponoran” – Cătălin Ioan Nistor

• Premiul Special „Tinerețea Romanței” – Andrei Nicolae Bucă

• Premiul Special al Casei de Cultură „Horea Popescu” Zlatna – Ciprian Cucu

• Premiul Special al Consiliului Județean Alba – Maria Neag

• Premiul 3 – Alexandra Olaru

• Premiul 2 – Maria Moldovan

• Premiul 1 – Ionela Mardare Mirică

• Trofeul Festivalului – Liliana Feher

Mulțumim membrilor juriului pentru implicarea și participarea domniilor lor:

• Elise Stan – președinte juriu – etnomuzicolog, realizator și producător de emisiuni folclorice;

• Alina Mavrodin Vasiliu – director artistic al Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur” Târgoviște;

• Liviu Burz – artist al Operei de Stat din Viena;

• Ioan Bocșa – Profesor Universitar Dr. în cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca;

• Iosif Fiț – Profesor și dirijor.

Serile s-au încheiat cu recitaluri de excepție, care au făcut publicul să vibreze în spiritul romanței datorită invitaților speciali:

• Liviu Burz și Ion Țibrea

• Alin Stoica și Stephanie Radu

• Mariana Anghel

• Ioana Dichiseanu, Alina Mavrodin Vasiliu, Ozana Barabancea, Cristina Beldean Moșuțan, Sorin Lupu și Sergiu Geogean.

Prezentatorii acestei ediții au fost: Miruna Ionescu, Octavian Ursulescu și Crina Porcar

Acompaniamentul muzical a fost realizat de orchestra condusă de maestrul Ovidiu Barteș (vioară), Kalman Ursui (pian), Sabo Marius (vioară), Jeno Zanc (contrabas) și Victor Geogean (acordeon).

Sunet și lumini: Eugen Hârșu

Photo:Dalia Iancu

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *