În Ocolișel, sătenii se roagă neîncetat de 170 de ani, în aceeași biserică de lemn
sursă foto: Tradiții clujene
Proiectul „Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj” vă invită de această dată pe Valea Arieșului, la limita cu județul Alba, pentru a descoperi o biserică a cărei existență se leagă de momentul Revoluției de la 1848. Este vorba de Biserica de lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavril” din Ocolişel, comuna Iara, înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice sub codul CJ-II-m-B-07728.
„Tradiția spune că acest edificiu a înlocuit un altul mai vechi, menționat în conscripțiile secolului al XVIII-lea, care a fost incendiat în timpului Revoluției de la 1848, drept pedeapsă pentru că sătenii, conduși de preotul lor Vasile Fodor, au luat parte la revolte. Comunitatea redusă de atunci a reușit după doar patru ani, în 1852, să-și ridice alt lăcaș de închinare, care a primit veșmânt de pictură interioară în 1878.
Amplasată pe un dâmb care domină micul sat întins de-a lungul văii, biserica a străjuit neîntrerupt viața religioasă a acestei comunități izolate, fiind singurul lăcaș ortodox din sat.
Monumentul poartă câteva din caracteristicile unui edificiu de secol XIX. Ferestrele mari, cu marginea superioară rotunjită, precum și dimensiunile mari ale edificiului sunt dovezi ale perioadei târzii de construcție. Ridicat din bârne de brad, încheiate în cheotoare dreaptă, pe o temelie de piatră, lăcașul are o planimetrie clasică: pronaosul și naosul înscrise într-un dreptunghi unitar sunt completate de altarul poligonal, retras, și un pridvor pe latura de sud.
Două particularități individualizează exteriorul bisericii din Ocolișel. Una se referă la cele două intrări separate de pe latura sudică, în pronaos pentru femei și în naos pentru bărbați. Cealaltă, la poala dublă a turnul clopotniță, o prezența rară între monumentele clujene, exemplele similare de la Livada și Măgura Ierii, ridicate în aceeași perioadă și zonă cu cel din Ocolișel.
Resursele limitate ale unei comunități mici explică lipsa decorului sculptat, lipsă compensată prin prezența valorosului ansamblu de pictură murală. Pe bârna transversală a iconostasului s-a păstrat inscripția care ne dezvăluie următoarele: „Ani de la IH 1878 iulie, Maer Darie, zugravu din Valea Ierii”. Ansamblul mural, păstrat în condiții acceptabile, poartă amprenta unui stil de factură populară, cu influențe din zona picturii icoanelor. Acești pictori realizau adesea atât ansamblul mural al unei edificiu de lemn, cât și icoanele cu care era împodobit acesta. Cromatica vie este dominată de culori primare: roșu, albastru și galben, făcându-și loc în scenele delimitate de benzi decorative cu motive vegetale sau geometrice.
Extrem de interesantă este reprezentarea Judecății de Apoi în pronaos, unde sunt inedit ilustrate câteva păcate sub forma cârciumarului necinstit, a femeii care face farmece și a funcționarilor care adună birul. În mentalul colectiv al epocii, aceștia par să fie primii candidați la intrarea în iad, reprezentată aici prin gura larg deschisă a unei lighioane negre. Deasupra intrării, o cumpăna balansează între dreptate și stâmbătate. Deși de talerul strâmbătății atârnă o piatră de moară trasă în jos de un diavol, talerul dreptății, pe care se află doar o simplă țesătură, este mult mai greu.
Cu toate că a fost realizată la 30 de ani distanță, pictura păstrează ecouri ale revoluției pașoptiste și ale greutăților cu care se confruntau țăranii români. În detaliile de port sau în mustățile lungi ale soldaților din scenele Patimilor lui Hristos recunoaștem cătanele Imperiului Austro-Ungar, ai vremii respective.
În naos mai apar reprezentările unor figuri de sfinţi în mărime naturală, pe pereţi, iar pe axul bolții apar în medalion Deisis și o Bunăvestire. Pe iconostas a fost redată friza Apostolilor, în primul registru, surmontată de o Răstignire. Pe bolta altarului regăsim scene din Ciclul Mariologic și sfinți părinți pe pereți.
Câteva icoane pe sticlă aparţinând Școlii de la Nicula, o valoroasă icoană pe lemn împărătească, reprezentând pe cei doi Arhangheli, aparținând stilistic sfârșitului secolului al XVIII-lea, precum și un chivot de lemn de secol XVIII, formează patrimoniul mobil al acestui monument.
Biserica a suferit unele intervenții la mijlocul anilor ʹ60, când a primit acoperiș cu ţiglă, respectiv tablă la turlă, cel de șindrilă era deteriorat și apa se infiltra puternic, afectând mai ales pictura de pe latura de sud a naosului. Țigla a fost reînnoită în 2019. Diverse alte intervenții au contribuit la deteriorarea picturii pe alocuri, realitate des întâlnită atunci când o biserică de lemn este în folosință și trebuie adaptată nevoilor moderne. Tot atunci s-au supraînalțat pereții, fără a fi afectată bolta originală a naosului.
Cu toate acestea, construcţia se prezintă în stare bună, atât la nivelul bârnelor cât și al bazei înalte de piatră, iar pictura este una din cele bine păstrate în rândul monumentelor clujene. Mai presus însă, biserica trăiește în continuare, servind scopului pentru care a fost ridicată cu trudă și speranță. În prezent, părintele paroh Teodor Luca oficiază slujbă frecvent, pentru comunitatea restrânsă de aproximativ 70 de credincioși ortodocși” arată Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.
