Incendii de natură electrică izbucnite în miez de noapte, în Finiș și Ciutelec

În data de 07 noiembrie a.c., pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea a două incendii de natură electrică, produse la gospodării situate în localitățile Ciutelec și Finiș, reușind să salveze două case, un magazin și alte bunuri de o valoare semnificativă.
Apelul care sesiza producerea primului eveniment, în localitatea Ciutelec, comuna Tăuteu, a fost primit prin Sistemul Unic 112, la aproximativ 30 de minute după miezul nopții, la adresa indicată de apelant deplasându-se cu operativitate, forțele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Marghita, cu două autospeciale de stingere și cu ambulanța SMURD a subunității.
Incendiul, care se manifesta violent la o bucătărie de vară și un șopron, a fost stins în aproximativ 20 de minute, echipajele de pompieri reușind să împiedice propagarea acestuia la o șură, în care erau depozitate circa opt tone de fân, lipită de construcția în flăcări, la casa vecinului, aflată la circa trei metri de focare și la un autoturism din imediata proximitate.
În urma producerii evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o un cablu electric defect, au ars acoperișul bucătăriei de vară, pe o suprafață de circa 50 de metri pătrați, două aparate electrocasnice, două scule electrice, o fereastră și aproximativ 0.5 metri cubi material lemnos.