Cine au fost părinții lui Mihai Viteazul, cum i s-a fabricat originea? Unchiul său era grec banul Iane Cantacuzino

Mihai Viteazul a fost domnul Țării Românești între 1593-1600. Pentru o perioadă (în 1600), a fost conducător de facto al celor trei state medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova. Înainte de a ajunge pe tron, ca boier, a deținut dregătoriile de bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei.
Figura lui Mihai Viteazul a ajuns în panteonul național românesc după ce a fost recuperată de istoriografia românească a secolului al XIX-lea, un rol important jucându-l opul Românii supt Mihai-Voievod Viteazul al lui Nicolae Bălcescu. Astfel voievodul a ajuns un precursor important al unificării românilor, care avea să se realizeze în secolul al XX-lea.
Cât de român era Mihai Viteazul? Cine au fost părinții lui, cum i s-a fabricat originea?
Cert este că Mihai nu provenea din neam domnesc, iar Teodora Cantacuzino, grecoaică, provenind din regiunea Epir, deținea un mic han. Nici chiar astăzi nu se știe cine ar fi fost tatăl domnitorului, deși acesta ar fi lansat ideea că ar fi fiul nelegitim al voievodului Pătrașcu cel Bun, pentru a avea mai multă legitimitate. Se bănuiește că tatăl lui real ar fi fost un negustor grec.
„Cronicile curţii domneşti din timpul domniei lui Mihai Viteazul dar şi mai apoi istoriile naţionaliste şi romanţate care le-au preluat, indică o origine domnească a domnitorului muntean. Mai precis din punctul acestora de vedere, Mihai Viteazul ar fi fost fiul lui Pătraşcu cel Bun care a domnit în perioada 1554-1557 în Ţara Românească. Mai precis ar fi fost un fiu nelegitim cu o oarecare doamnă Tudora din Târgul de Floci, o localitate dispărută astăzi situat la vărsarea Ialomiţei în Dunăre şi important oraş în comerţul cu vite în special. Mihai ar fi fost fiu nelegitim al lui Pătraşcul cel Bun, fiindcă domnitorul în aceeaşi perioadă era căsătorit cu doamna Voica.
De altfel, Mihai se va naşte în acelaşi târg în care ar fi fost conceput de voievod cu mama sa Tudora. Specialişti importanţi precum P.P. Panaitescu care a şi dedicat un studiu monografic lui Mihai Viteazul arată că originea voievodală a lui Mihai Viteazul este trucată. Nu a putut să fie fiul lui Pătraşcu cel Bun, din neamul Basarabilor, fiindcă domnitorul muntean a murit în 1557, cu un an înainte de naştere lui Mihai.
Aceste fapt este dedus, după un tablou al voievodul Mihai Viteazul realizat de pictorul Sadeler de la Praga în 1601 şi despre care artistul spune că a fost realizat atunci când voievodul avea 43 de ani. După un calcul simplu, reiese că Mihai s-a născut în 1558, în timp ce presupusul său tată, Pătraşcu cel Bun murea în 1557. P.P. Panaitescu dar şi alţi specialişti spun că era imposibil şi ca Mihai să fi fost conceput de Pătraşcu în ultimul său an de viaţă” arată Cosmin Pătraşcu Zamfirache pentru adevarul.ro
Cine este omul care l-a făcut mare?
Norocul lui Mihai Viteazul se va datora unchiului său, banul Iane Cantacuzino, fratele mamei sale. Iane, un grec extrem de priceput la negoț, avea o avere uluitoare, iar datorită acesteia, el reușește să cumpere moșii în Țara Românească. Cu ajutorul influenței și averii unchiului său, Mihai își începe drumul către tron.
Mihai Viteazul a fost făcut domn cu influenţa şi banii lui Iane dar şi cu inventarea unei origini domneşti. A convins însă prin forţa personalităţii sale.