(OPINIE) Tiberiu Fărcaș: Mi-a plăcut enorm sacrificiul din teren al tricolorilor. Logic a venit și victoria. Și calificarea la Euro 2024

Mi-a plăcut enorm sacrificiul din teren al tricolorilor. Logic a venit și victoria. Și calificarea la Euro 2024
Demult nu am mai trăit cu așa mari emoții un meci de fotbal, nu am putut sta jos, am urmărit partida mult timp în picioare, am încurajat, am strigat, și la final am fost foarte foarte fericit
Edi Iordănescu are un cuvânt ce îl repetă non stop, Grupul. Asta a construit la națională. Nu mi-a plăcut cum a jucat România până acum în această grupă accesibilă, să fiu cinstit, dar naționala a trecut prin mocirla din Kosovo, ce meci infernal, prin egalul miraculos de la Lucerna, cu golurile lui Mihăilă din minutele 90 si 92, dar, iată, România e neînvinsă, e pe locul 1 în grupă și dacă nu pierdem marți seară (21, 45, Antena 1 ) pe Arena Națională cu ceasornicarii elvețieni mergem le Euro de pe locul 1, e important și asta că ne ajută să cădem cu echipe mai accesibile! La cum a jucat naționala până înainte de meciul cu Israel de ieri cifra de mai sus e foarte bună!
Mie mi-au plăcut în mod special ieri Drăguș, Rațiu, Pușcaș, Drăgușin
Cred că Stanciu și Răzvan Marin au jucat sub randamentul lor obișnuit la națională dar sunt oameni de bază
Să nu uităm că îi mai avem pe un Dennis Man, pe Moruțan dar multe se mai pot întâmpla și apărea până la Euro 2024.
A contat mult desenul tactic de ieri și sacrificiul, dăruirea. Tricolorii a fost un grup, nu avem un fuoriclasse gen Gică Hagi care să conducă autoritar jocul naționalei, s-a tras ieri ca la galere și s-a reușit obiectivul, nu cu un egal la ciupeală ci cu o victorie reputată, absolut meritată a tricolorilor
Marți trebuie să avem o Arena Națională arhiplină, să fie o sărbătoare națională, să facă tricolorii măcar un egal și să încheie în triumf, invincibili, neînvinși grupa, împins de la spate de un public fidel. Mai că îmi vine să iau trenul și să merg la meci…
Pentru mine a fost o seara specială, cu mari emoții, îndelung așteptată, ca de toată suflarea fotbalistică de la noi! E important să te califici și să joci la un turneu final, fie el și cu 24 de echipe. Suntem acolo!
Bravo fotbaliștilor, bravo selecționerului Edi Iordănescu!
Despre Tiberiu Fărcaș
Tiberiu Fărcaş, jurnalist cu preste 25 de ani de experiență, este fondatorul site-urilor Clujul Cultural și Curierul de Cluj, organizatorul Cluj Blues Festival, Cluj Folk Fest, autor al mai multor volume, dintre care amintim „Colosul cu picioare de hartie”, o istorie a presei clujene între 1989 – 2010, co-autor a unei cărţi dedicate rivalitătii fotbalistice de aproape un secol dintre „U” şi CFR „Cluj contra Clujiar cea mai recentă apariție editorială – „Călin Nemeș. Povestea unui revoluționar”