Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Șase PSDiști din Ardeal au pregătit „Marea Unire” în 1918: Istoria recentă i-a trecut în adormire

În primăvara anului 1918 au apărut lucrările lui Oskár Jászi şi ale lui Karl Renner privind situaţia naţiunilor Imperiului Austro-Ungar şi dreptul acestora la autodeterminare. La 3/16 octombrie 1918 împăratul Carol I al Austro-Ungariei a lansat manifestul Către popoarele mele credincioase, prin care propunea crearea unui stat federal, compus din regatele „independente” ale Austriei, Ungariei (inclusiv Transilvania), Cehiei, Iugoslaviei, Poloniei şi Ucrainei. Românii din Ungaria au respins această variantă. Pe 5/18 octombrie 1918 preşedintele american Woodrow Wilson a recunoscut dreptul la autodeterminare al popoarelor din Austro-Ungaria.

Începând cu luna octombrie, unităţile austro-ungare au început să părăsească frontul şi să se îndrepte către casă, iar în Praga, Viena şi Budapesta au început revoluţii populare.

În Transilvania, la începutul lunii octombrie, secţia română a Partidului Socialist Democrat din Ungaria şi-a început colaborarea cu Partidul Naţional Român. Pe 29 septembrie/12 octombrie 1918, la Oradea s-au desfăşurat lucrările Comitetului Executiv al Partidului Naţional Român. În cadrul acestora s-a hotărât ca naţiunea română din Austro-Ungaria, „liberă de orice înrâurire străină”, să-şi aleagă „aşezarea ei printre naţiunile libere”. Rezoluţia Comitetului Executiv a fost citită de către Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul din Budapesta pe 5/18 octombrie. Împreună cu Partidul Socialist Democrat, pe 16/29 octombrie PNR a constituit Consiliul Naţional Român Central, un organ reprezentativ al tuturor românilor din cuprinsul monarhiei dualiste. Consiliul era compus din şase membri ai PNR (Teodor Mihaly, Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş, Alexandru Vaida-Voevod, Aurel Vlad şi Iuliu Maniu) şi şase ai PSD (Tiron Albani, Ion Flueraş, Iosif Jumanca, Enea Grapini, Bazil Surdu şi Iosif Renoiu), sub preşedinţia lui Ştefan Cicio Pop. Peste câteva zile, Consiliul s-a mutat la Arad, în casa lui Cicio Pop, de aici purtând tratative cu o delegaţie a guvernului maghiar privind soarta românilor din Austro-Ungaria. La sfârşitul lunii octombrie 1918 Imperiul Austro-Ungar s-a destrămat. Mai multe ţări şi-au proclamat independenţa, iar pe 31 octombrie/12 noiembrie Austria a fost proclamată republică. În acest context, activitatea unionistă a românilor ardeleni s-a intensificat.

Tratativele între CNRC şi noile oficialităţi socialiste de la Budapesta au eşuat. Astfel, pe 29 octombrie/10 noiembrie, CNRC a notificat guvernul maghiar decizia de a prelua asupra sa guvernarea Transilvaniei. O nouă delegaţie a fost trimisă la Arad trei zile mai târziu. De asemenea, Iuliu Maniu a venit special de la Viena cu această ocazie. Partea ungară a pledat pentru găsirea unei soluţii provizorii până la Conferinţa de Pace, însă această propunere a fost refuzată categoric de Maniu: „Naţiunea română pretinde independenţa sa de stat şi nu admite ca acest drept să fie întunecat prin soluţii provizorii”. La întrebarea lui Iászi Oskar, ministrul Naţionalităţilor din Ungaria: „În definitiv ce vor românii?”, Maniu a răspuns: „Teljes elszakadás” (Despărţirea totală). Drept urmare, pe 3/15 noiembrie 1918 CNRC a publicat manifestul Către popoarele lumii, prin care a comunicat hotărârea de a convoca o Mare Adunare Naţională a românilor care să voteze unirea tuturor teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de aceştia cu Regatul României.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *