Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

(OPINIE) Voicu Ienci: La mulți ani națiunii române! Care națiune?

Rarisim, interesele marilor puteri mondiale coincid cu cele ale romanilor.

Rarisim!

Interesele!

Nu solidaritate!

Nu demnitatea recunoscuta a unei natiuni! Nu ca am conta candva, undeva!

Potriveli fericite si atat …

Dincolo de euforia evenimentului, nimic nu ne recomanda, nimic nu ne afirma. Am fost la fel -in 1859 si acum, in ciuda mitului national creat in jurul unui eveniment al unirii de facto, nu de jure, a doua marunte principate, situate la dracu-n praznic dupa standardele europene ale vremii.

La fel de plecati!

La fel de oportunisti si de lasi!

La fel de lustruitori de clante la personaje insignifiante in istoria celor care ne-au croit destinul!

Franta ne-a vrut nu de buni, nu de virtuosi, nu de frumosi si inteligenti, ci pentru ca dupa Razboiul Crimeei avea nevoie de un avanpost in coasta Rusiei tariste si a unei Austrii, cu care relatiile erau complicate si contradictorii.

Napoleon al III-lea ne-a gasit pe noi, pentru ca numai aici putea, desi i-ar fi placut mai spre Stramtori, unde un imperiu muribund statea incalecat bine de Anglia si cu spaima de rusi. Nu era destul de puternica Franta sa emita astfel de pretentii, a preferat sa se multumeasca si cu o margine, ce-i drept, binisor pozitionata si sa lase leului britanic partea cea mare, ce i se cuvenea.

…si am ajuns si la unire, o dubla domnie -de fapt un soi de dominion cu guvernator unic, clocit in atelierul Etoile de Danube (fratiorii stiu de ce) si servit ca solutie pentru a mai ustoi focul dintre imperiile ce se intalneau la Dunare.

Kogalniceanu a sovait pana la a fi impotriva solutiei cu domn unic. Deh, interesele boieriei nu il prea manau spre Franta, ci mai mult spre consulul austriac si cel rus de la Iasi.

Cuza a luat-o ca pe o oportunitate de cariera si ca pe o obligatie de onoare -nu fata de romani, ci fata de unii de mai la vest, care isi faceau veacul pe aici in feluri de formule, mai mult sau mai putin secrete si discrete. Ca a fost asa, se vede din modul marsav, in care a inteles sa treaca peste intelegerile initiale si sa incerce sa-si creeze propria dinastie.

Protipendada politica bucuresteana si ieseana, intr-un moment sacru pentru idealul national, umbla ca frunza-n vant, calculand ce poate castiga la buzunar si la pozitie.

Au castigat filo-francezii, educati si „antrenati” mai bine, in perioada pre- si post-pasoptista la Paris, mai multi si mai disciplinati in divanele ad-hoc. De restul s-a ocupat Franta, prietena necoapta a otomanilor cu un picior in groapa, calcati de englezi pe cap si muscati bine de fund de rusi.

Deveniram in scurt timp stat autonom -scuzati, colonie cu doi stapani. Nu am zis-o eu, a spus-o mirobolantul general Berthelot: „Romania este cea mai buna colonie a Frantei!” Apropo, in istoriografia franceza nici dracu’ nu a vorbit sau nu i-a atribuit vreun rol acestui general in timpul Marelui Razboi, mai mult decat o nota de subsol. Doar noi il cunoastem si il veneram, i-am pus numele peste tot -localitati si bulevarde.

Moldovenii aveau sa simta rapid beneficiile unirii. Din saraci ce erau au saracit cu totul, iar Iasiul, din dublu cat Bucurestiul, a devenit un targ obscur, din care nu mai ramasese decat universitatea.

Stiti de ce a fost ales Bucurestiul capitala Principatelor Unite si nu Iasiul, desi orice statistica l-ar fi recomandat pe cel din urma? S-a intrebat vreun roman, vreodata, onest de lucrul asta?

Pentru ca era prea apoape de hotarul rus, iar Bucurestiul la cativa zeci de kilometri de prima garnizoana otomana. Turcii, aliati ai francezilor si englezilor, puteau ajunge intr-o zi-doua si ocupa militar orice pana la Prut sau la Carpati, in caz ca rusilor sau austriecilor le-ar fi iesit vreo miscare prin zona. A contat calculul geopolitic si militar, dictatul puterilor in conditii de lipsa a orice la romani -clasa politica nationala, curaj sau constiinta si demnitatea unei afirmari nationale.

Istoria -a noastra, nu a altora, a creat si rastalmacit, a faurit mitul cu figuri luminoase, gesturi inaltatoare, ziceri patriotarde si hore dantuite. Unirea de la 24 ianuarie nu ne apartine, de fapt. A fost gandita si croita de altii, pur si simplu pentru ca aveau un interes, o viziune si o solutie pentru a si-l realiza. Executantii au fost romani, dar nu din dragoste pentru Romania, ci pentru propria lor piele pusa in batul unui stapan sau altul.

Nici ieri, nici azi, nu ne dezmintim. Am ramas, suntem si vom fi o adunatura de slugi fricoase si cartitoare pe ici, pe colo. Suntem populatie, popor si mai putin natiune. Traim in voia sortii si a altora mereu, pentru ca nu avem minte, vointa si viziune, ne pisam pe ea de solidaritate si cedam la primul marait al preaputernicilor zile.

La multi ani natiunii romane! Care natiune?

Despre Voicu Ienci

Absolvent al Facultatii de Drept -Universitatea Babes-Bolyai (2000) si al Certificatului Profesional in Management -The Open University (U.K. 2013), Voicu Ienci este antreprenor si pasionat de istorie si politica.

Ideologic, este profund atasat conservatorismului clasic si un apropiat al viziunilor crestine pro-viata si pro-familie

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *