Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Un tânăr care a condus băut și fără permis a făcut un accident la Aiud

Duminică, 28 ianuarie 2024, în jurul orei 19.00, polițiștii din Aiud au intervenit pe strada Ștefan cel Mare din Aiud, unde s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Din primele cercetări, a rezultat că un tânăr de 25 de ani, din comuna Sânpetru de Câmpie, județul Mureș, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un autoturism parcat în afara carosabilului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,59 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Față de acesta, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *