Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

IT-ist clujean: Nu o să mai fim mult timp o țară „luată în seamă” în zona de outsourcing

Pentru cine are ochi să citească și capacitatea intelectuală să înțeleagă vremurile în care outsourcing-ul era nava amiral a Clujului încep să apună. Asta o spune cu subiect și predicat Vlad Dan, business developer Mejix, într-un interviu pentru publicația DISPERSIE.ro.

Se spune că salariul pentru IT-istul român a crescut considerabil în ultimii 3-5 ani și că etapizat, marile corporații din domeniu încep să-și îndrepte privirea spre forța de muncă din Turcia sau India, it-știi asiatici având mai puține pretenții financiare. Riscăm ca etapizat, IT-ul să părăsească România? au întrebat cei de la DISPERSIE.ro.

„Este adevărat, o parte din marile corporații își îndreaptă atenția spre alte țări. Nu cred că neapărat Turcia sau India reprezintă competiția noastră, dar vin din urmă alte țări din sudul Americii (Mexic, Columbia), țările din Sudul Africii și țări din Asia ca Vietnam care prind teren din cauza prețurilor mult mai mici și a diferenței mai mici de fus orar.

Concluzia este clară nu o să mai fim mult timp o țară „luată în seamă” în zona de Outsourcing” a declarat Vlad Dan, business developer Mejix.

De ce au apărut primele semne negative în zona outsourcing în 2023?

O dată cu scăderea cererii de soluții software după încheierea pandemiei, pentru că multe companii au revenit înapoi la birou și continuă să opereze așa cum o făceau înainte de pandemie, s-au pierdut și multe proiecte în care erau implicate echipe întregi din companii de outsourcing.

În plus, mai sunt și factori „externi” precum creșterea accerlerată a inflației și problemele economice globale de la războaie la alte crize, a făcut ca multe companii să-și regândească bugetele de dezvoltare.

Toate astea, au făcut ca mulți salariați din firmele de outsourcing să-și piardă locurile de muncă.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *