Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

(VIDEO) S-a deschis locul de joacă din Parcul Cetății! Florin Oancea: „Toți copiii din Deva sunt așteptați în acest loc de basm”

Astăzi, 22 martie 2024, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a locului de joacă din Parcul ,,Cetate” Deva.

„Primii copilași, nerăbdători, au și inaugurat toboganele, leagănele, balansoarele și traseele din castelul cu povești.

Din acest moment, toți copiii din Deva sunt așteptați în acest loc de basm, unde să dea frâu liber bucuriei de a se juca într-un loc sigur și frumos!

Noul loc de joacă are mai multe echipamente: un complex de joacă modern care oferă o gamă diversificată de activități, un complex de joacă pentru copii cu dizabilități, diferite tipuri de leagăne pentru copii mici și copii mari, inclusiv leagăne pentru copii cu dizabilități, balansoare, figurine pe arc, dar și coșuri de gunoi, bănci stradale.

În premieră, noul loc de joacă are o zonă de educație rutieră compusă din benzi de circulație, mașinuțe, indicatoare rutiere, treceri de pietoni etc. Aceasta va putea fi utilizată și de către unitățile de învățământ devene pentru ore de educație rutieră în aer liber.

Zona verde este realizată cu rulouri de gazon natural. Avem și sistem automatizat de irigare a spațiului verde.

Pentru siguranța copiilor noștri am optat pentru o suprafață elastică de protecție (tartan turnat). Tartanul colorat are un aspect deosebit și înfrumusețează și terenul pe care este turnat. Cu ajutorul tartanului, suprafața terenului este mai fină și rezistentă la factori externi: radiații UV, intemperii.

Investiția a fost finanțată din bugetul local al municipiului Deva.

Locul de joacă din Parcul ,,Cetate” Deva dar și celelalte din oraș sunt înființate de administrația publică locală pentru distracția dar și siguranța copiilor noștri.

Vom continua modernizarea locurilor de joacă existente în municipiul Deva și înființarea altora pentru a oferi o alternativă cât mai sigură pentru activitățile în aer liber.

Copiii noștri merită tot ce este mai bun! Micuții noștri dar și adolescenții se vor putea bucura de acum înainte de acest loc de joacă minunat, cu oferte diverse” a anunțat primarul Florin Oancea.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *