Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

1.500 de euro pentru cultivatorii de roșii și usturoi: Cine poate beneficia de ajutorul de la stat?

Statul dă 1.500 de euro pentru cultivatorii de roșii și usturoi. Potrivit Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, toate dosarele depuse şi care urmează să fie depuse, până la data de 10 mai 2024, sunt eligibile fără a fi înscrise în platforma Sistem informatic integrat de management şi monitorizare (SIMM)”.

Cine poate beneficia de ajutorul de 1.500 de euro de la stat

Beneficiarii acestui tip de ajutor pot fi producători agricoli persoane fizice, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, producători agricoli persoane juridice, societățile agricole, organismele/organizaţiile de testare a soiurilor, de cercetare, respectiv universitățile, institutele şi stațiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol.

Astfel, cei cu dosare eligibile pot primi de la stat 1.500 euro:

  • 1.500 euro pentru 1000 mp/beneficiar – la cultura de tomate în spații protejate
  • 1.500 euro/ha/beneficiar – la cultura de usturoi

Statul dă 1.500 de euro pentru cultivatorii de roșii și usturoi: Condiţii
În acest sens beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • să solicite ajutorul de stat prevăzut de prezenta ordonanță de urgență;
  • să înființeze o suprafață cumulată de minimum 1.000 mp, cultivată exclusiv cu tomate în spații protejate;
  • fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ- teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate, în anul 2024
  • să nu se afle în dificultate, respectiv în lichidare sau în faliment, la data depunerii cererii de acordare a ajutorului de stat

Condiții pentru persoane fizice: să nu fi fost emisă o decizie definitivă a instanţelor judecătoreşti de constatare a falimentului.

Atenţie, verificările în teren se realizează de echipe mixte DAJ-uri şi APIA. Ele vizează deplasarea în teren pentru verificarea suprafeţelor înfiinţate şi menţinerea acestora.

De asemenea, suprafețele înființate cu tomate, intercalate cu alte culturi nu sunt eligibile în cadrul schemei.

Grantul compensează pierderile suferite pentru culturile înființate în decembrie 2023 – trimestrul I al anului 2024, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, transmite Antena 3.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *