Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

10,95 km de drumuri din Roșia Montană vor fi modernizate

Primăria comunei a solicitat recent emiterea acordului de mediu. Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Alba a anunțat, pe 17 aprilie, depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Modernizare drumuri comunale și locale în comuna Roșia Montană”, propus a fi amplasat în satele Roșia Montană, Țarina, Gârda Bărbulești, Coasta Henții și Curături.

Concret ce drumuri vor fi modernizate?

  • Drumul comunal DC 146 – își are începutul tronsonului proiectat în centrul istoric Roșia Montană, zona Casina, și sfârșitul tronsonului proiectat în satul Gârda Bărbulești, având o lungime proiectată de 3,15 km.
  • Drumul local Coasta Hentii – pornește din dreptul malului stâng al Văii Abrudului din satul Coasta Henții și urcă pe versanții abrupti ai dealului Coasta Henții și Dăroaia, având o lungime proiectată de 2,10 km.
  • Drumul local Hondru Curături – Tronson I – pornește din dreptul malului stâng al Văii Abrudului și după aproximativ 200 m se bifurcă, o ramură (dreapta) urcă pe versanții abrupți ai dealului Curături, până în zona de izvoare a Văii Uliului, până la limita administrativă cu orașul Câmpeni, iar cealaltă ramificație (stânga) urcă pe versanții abrupți ai dealului Curături, aproape de limita administrativă a orașului Câmpeni, având o lungime proiectată de 3,95 km.
  • Drumul local Hondru Curături – Tronson II – pornește din dreptul malului stâng al Văii Abrudului și urcă pe versanții abrupți ai dealului Curături, până în zona de izvoare a Văii Henții, până la cca. 500 de metri de limita administrativă cu comuna Sohodol, având o lungime proiectată de 1,75 km.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *