Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Care sunt proiectele lui Emil Popa pentru Beiuș? Candidează la primărie pentru a moderniza Beiușul

Emil Popa, candidatul USR la primăria Beiuș, are un program consistent cu privire la modernizarea Beiușului.

  • Apă potabilă pentru toți beiusenii! – Ieșim din asocierea cu CAO și organizăm gestionarea la nivel local a serviciului de apă-canal astfel încât toată lumea să beneficieze de apă potabilă la un preț decent.
  • Locuri de muncă – Creăm mediul potrivit pentru micile afaceri de familie și pentru atragerea investitorilor pentru a avea locuri de muncă diverse și bine plătite.
  • Servicii medicale la standarde înalte! – Considerăm foarte important accesul la servicii medicale de calitate. Scopul este vindecarea, nu „tratarea” simptomelor.
  • Dezvoltarea Târgului din Beiuș! – Punem în valoare piața agroalimentară, fermierii și producătorii locali și din Țara Beiușului. Reabilităm și modernizăm piața. Organizăm festivaluri pentru recâștigarea renumelui de care avem parte ca târg vechi și celebru transilvănean.
  • Lucrări edilitare de calitate – Ne vom asigura că lucrările din oraș să fie de calitate, făcute la timp de oameni capabili și la un cost corect. Deviza noastră este: „Gata cu merge și așa!”
  • Primărie Transparentă pentru cetățeni! – Oferim transparență totală în activitatea Primăriei și în cheltuirea banului public. Oamenii trebuie să știe în permanență ce se face cu banii lor.
  • Activități culturale, sportive și de divertisment – Organizăm proiecte culturale și de divertisment pentru toate grupele de vârstă. Mai mult, dorim să reanimăm folclorul și meșteșugurile din zonă pentru a atrage turiști și a pune în evidență zona frumoasă în care ne aflăm.
  • Beiuș, oraș curat – Facem ca Beiușul să devină curat, aranjat, cochet și nepoluat, cu spatii verzi și locuri de joacă. Beiușenii au dreptul de a se bucura de zona în care trăiesc, iar noi știm cum și putem să oferim asta.
  • Educația, o prioritate pentru toți – Proiectele educaționale pe care le susținem sunt pentru toți, fără discriminare. Intenționăm să educăm individul și să îl sprijinim, deoarece comunitatea este făcută din indivizi, iar noi ne dorim o comunitate prietenoasă, civilizată și fericită.
  • Beiuș, oraș turistic – Plănuim evenimente și festivaluri care să aibă în centru meșteșugurile, folclorul, gastronomia, portul și traiul pur binșenesc. Beiușul este una dintre cele mai frumoase zone din țară și vom arăta și promova permanent și intens acest lucru.

„Am o echipă fantastică de oameni cu același singur interes ca și mine: să facem din Beiuș cel mai fain oraș din colțul ăsta de țară. Le mulțumesc lui Sorin, Ana, Liana, Robi, Valentin, Dan, Tavi, Lavinia, Silviu, Elena, Dorin, Călin, Alin, Daniel, Culi, Florian, Sorin, Traian, Ioana, Dana, Dorina, Cristi.

Nu promit funcții, nu promit proiecte megalomane, nu promit miracole, nu vând vise. Promit să îmi dedic energia pentru a face un Beiuș de care să fim toți mândri” a declarat la începutul precampaniei, Emil Popa.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *