Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

DAS Deva reia colaborarea cu Universitatea de Vest – pentru practica studențească

Studenții de la Facultatea de Sociologie și Psihologie a Universității de Vest din Timișoara vor desfășura stagii de practică în cadrul Direcției de Asistență Socială Deva, în urma încheierii unui nou parteneriat între cele două instituții, aprobat de Consiliul Local la finele lunii aprilie 2024.

Ideea colaborării aparține Departamentului de Asistență Socială al Universității de Vest din Timișoara, având în vedere obiectul de activitate al DAS Deva – instituție specializată în administrarea și acordarea beneficiilor de asistență socială și serviciilor sociale, cu scopul de a asigura aplicarea politicilor sociale în domeniul protecției copilului, a familiei, vârstnicilor, persoanelor cu dizabilități, dar și al altor grupuri sau comunități vulnerabile.

În cadrul parteneriatului, Universitatea de Vest din Timișoara va promova, în rândul studenților, activitatea Direcției de Asistență Socială Deva și acțiunile organizate împreună cu aceasta.

În același context, Direcția de Asistență Socială Deva va susține derularea activităților comune prin furnizarea de expertiză și resurse umane în cadrul stagiilor de practică de specialitate și, de asemenea, va permite studenților din anul I ai UVT vizitarea asistată online, în grup, a instituției, cu scopul de a se familiariza cu serviciile sociale oferite comunității.

Parteneriatul dintre Direcția de Asistență Socială Deva și Universitatea de Vest din Timișoara se derulează pe o perioadă de 24 de luni, care poate fi prelungită prin acordul părților.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *